• Поддержи национальную сборную

Nicolaescu, debut cu gol în Olanda!

12 aug 2023 de Sandu Grecu

Internaționalul moldovean, Ion Nicolaescu a debutat cu gol în campionatul Olandei! Atacantul nostru a marcat primul său gol în Țările de Jos în prima etapă a campionatului batav, pentru noua sa echipă, Heerenveen, contra formației Waalwijk. Nicolaescu a deschis scorul în minutul 24, iar echipa sa s-a impus la final cu 2-0.

 

Ion Nicolaescu a semnat un contract pe 3 ani cu echipa SC Heerenveen în urmă cu doar 5 zile. El s-a transferat de la formația Beitar Ierusalim, Israel, pentru care a marcat 19 goluri în 34 de meciuri jucate în toate competițiile.  

 

În vârstă de 24 de ani, Nicolaescu a mai jucat la Zimbru Chișinău, Shakhtyor Soligorsk, FC Vitebsk (ambele, Belarus), Maccabi Petah Tikva (Israel) și DAC 1904 Dunajská Streda (Slovacia). Cu Shakhtyor a devenit deținător al Cupei și vicecampion al Belarusului. Cu DAC 1904 Dunajská Streda – vicecampion al Slovaciei, iar cu Beitar a cucerit Cupa Israelului. A jucat pentru Naționalele U19 (8 meciuri), U20 (1 partidă) și U21 (3 jocuri).

 

Pentru naționala Moldovei evoluează din anul 2018, iar de atunci el a disputat 35 de meciuri și a marcat 12 goluri, fiind golgheterul all-time al tricolorilor.

 

foto: Heerenveen