• Support National Team

Masculin (Competiții)

LIVE 18:00. FC Florești - Spartanii Sportul

05 aug 2023 de Victor Daghi

 

FC Florești – Spartanii Sportul

 

5 august. Tighina, stadionul Orășenesc

Arbitru: Roman JITARI

Asistenți: Denis OALĂ și Denis BORISOV

Al 4-lea oficial: Andrei BREGUȚA

 

FC Florești: 1.Maxim BARDÎȘ, 6.Ivan VOROPAI, 7.Alexandr SUVOROV, 17.Artiom BILINSCHII, 18.Nichita COVALI, 19.Maxim MIHALIOV, 21.Alexandru OSIPOV, 22.Nichita PICUS, 29.Eugeniu REBENJA, 30.Igor BONDARENCO, 31.Danila IGNATOV

Rezerve: 2.Cristian URSU, 3.Daniel MUNTEAN, 5.Oleg GAVRIUȘEN, 9.Nicolai SOLODOVNICOV, 10.Vadim CEMÎRTAN, 11.Dan PÎSLA, 20.Daniil POIAN, 23.Vladislav BOICO, 55.Vladimir COVCENCO, 90.Nichita HOLODOV

Antrenor: Nicolai ȚURCAN

 

Spartanii Sportul Selemet: 1.Victor BUGA, 2.Daniel MOISEI, 3.Igor ARHIRII, 6.Vasile LUCHIȚĂ, 7.Kevin Ulrich Junior AIBA KOFFI, 8.Marin STAN, 10.Gheorghe ANDRONIC, 13.Roman ȘUMCHIN, 16.Ion GHIMP, 18.Gheorghe BRÎNZANIUC, 19.Victor BEȘETI

Rezerve: 12.Valentin MATVEEVICI, 4.Kouadjo Marc ANDERSON, 11.Gheorghe SPÎNU, 14.Ocante George VIEIRIA TOTO, 17.Sorin CHELE, 23.Pavel NAZARI, 24.Serghei ȚURCAN, 25.Nicolae ROTARU

Antrenor: Vlad GOIAN

 

FC Florești și Spartanii Sportul Selemet se întâlnesc astăzi, de la ora 18:00, în primul meci al etapei inaugurale a Super Ligii, ediția 2023/24. Partida de la stadionul orășenesc din Tighina va fi transmisă în direct de postul de televiziune We Sport și de site-ul ligatv.md.  

 

Gazda meciului, FC Florești, a anunțat că accesul pe stadion va fi liber.

 

Jocul va fi arbitrat de către Roman Jitari. El va fi ajutat de asistenții Denis Oală, Denis Borisov, și al patrulea oficial Andrei Breguța. Observator de arbitri FMF a fost delegat Vladimir Antonov, iar delegat FMF – Alexandru Zaharia.

 

Pentru CSF Spartanii Sportul Selemet este partida de debut în Super Liga! Formația antrenată de Vlad Goian va deveni a 56-a echipă, care va participa în prima ligă a fotbalului moldovenesc.

 

De partea cealaltă, FC Florești la fel a promovat în Super Liga din Liga 1, însă mai are în palmares două participări în elită, în edițiile 2020/21 (locul 7) și 2021/22 (locul 8).  

 

Adversarele de astăzi au disputat 4 meciuri, toate în Liga 1 și de fiecare dată s-a impus formația de la Nordul Moldovei.

 

Primul duel a avut loc pe 22 iunie 2019, la Selemet, iar FC Florești a învins cu 2-1. Valentin Furdui a deschis scorul în minutul 33 pentru Spartanii, însă oaspeții au întors scorul în repriza a doua, Alexandr Pașcenco (min. 56) și Victor Iordachi (65-autogol) trecându-și numele pe lista marcatorilor.

 

În retur, pe 6 octombrie 2019, FC Florești s-a impus cu 3-2, iar golurile au fost marcate de Vasili Stefu (17), Mihail Paseciniuc (35), Anatoli Cheptine (79), respectiv, Dan Motricală (33), Ghenadie Ploniș (73).

 

Cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori în sezonul trecut, în Liga 1, Faza II. Pe 17 martie 2023, la stadionul Sheriff, teren sintetic, FC Florești a obținut o victorie categorică, scor 4-0, datorită reușitelor lui Maxim Blajchin (28), Ivan Voropai (49), Iurie Mîrza (87) și Vadim Cemîrtan (90), cu mențiunea că echipa din Selemet a jucat în 10 oameni din min. 43, când a fost eliminat din teren Ocante.

 

Ultimul duel direct a avut loc la Selemet, pe 17 aprilie 2023. Spartanii au deschis scorul în min, 29, prin Kevin Koffi, însă FC Florești a întors scorul grație dublei lui Vadim Cemîrtan (44, 85), adjudecându-și o nouă victorie.

 

Gazda meciului, FC Florești, a revenit în Super Liga, după un an de absență, când a fost exclusă din campionat de către Comitetul de Etică al FMF, pentru manipularea meciurilor.  

Club a fost fondat în anul 2002 de către câțiva amatori de fotbal din Florești, iar oficial a fost înregistrat în anul 2003. Inițial a evoluat în competițiile raionale, iar în anul 2008 a început participarea în Liga 2. În anul 2015 președinte al clubului a devenit Vlad Manea, iar în ediția 2017 FC Florești a devenit campioană în Liga 2, seria Nord. Formația de la Nordul Moldovei și-a continuat seria succeselor în anul 2019, când a devenit câștigătoarea Ligii 1, calificându-se în Super Liga. În primul sezon, 2020/21 s-a clasat pe locul 7 printre 10 participante, iar în sezonul 2021/22 a fost exclusă din campionat de Comitetul de Etică, fiind retrogradată în Liga 1. În sezonul trecut a ajuns până în semifinala fazei play-off a Ligii 1, reușind să obțină un loc în Super Liga, datorită faptului că finalistele Dinamo-Auto și Victoria n-au primit Licență Națională.

La echipă s-au transferat mai mulți jucători: Maxim Bardîș (26 ani, portar, ultima echipă - Sfîntul Gheorghe), Danila Ignatov (22 ani, fundaș, Sheriff), Igor Bondarenco (28 ani, fundaș, Milsami), Dan Pîslă (37 ani, mijlocaș, Milsami), Eugeniu Rebenja (28 ani, atacant, Ilzer SV, Austria), Alexandr Suvorov (36 ani, mijlocaș, Sfîntul Gheorghe), Nichita Covali (20 ani, mijlocaș, Sheriff 2), atacantul Daniel Muntean (19 ani, atacant, Foresta Suceava, România).

În intersezon FC Florești a susținut mai multe meciuri amicale: 7-2 cu Olimp Comrat (au marcat Nicolai Solodovnicov-2, Eugeniu Rebenja-2, Maxim Mihaliov, Daniil Poian, un jucător în probe), 1-0 cu FC United, Emiratele Arabe Unite (Alexandr Suvorov), 7-0 cu La Familia Bender, 1-4 cu Petrocub, 3-3 cu CSF Bălți, 6-3 cu Speranis Nisporeni, 2-3 cu Dacia Buiucani.

 

FC Florești poate înscrie astăzi al 50-lea gol din Super Liga! Până acum echipa de la Nordul Moldovei a marcat 49 de goluri în 64 de meciuri.

 

CSF Spartanii Sportul Selemet a fost fondat pe 27 martie 2018. Inițial echipa s-a numit Spartanii, însă în anul 2023 a fuzionat cu școala de fotbal Sportul, schimbându-și denumirea. Președintele clubului este Viorel Cojocaru, iar managerul echipei - Vladimir Moraru.  

Deja în primul an de activitate, în anul 2018, formația din Selemet a devenit campioană a Ligii 2, seria Sud, și a promovat în Liga 1. Echipa din raionul Cimișlia a luptat pentru promovarea în Super Liga, ajungând de două ori să joace meciuri de baraj: 0-1 cu Codru Lozova (în anul 2019) și 0-1 cu Zimbru Chișinău (2022). Visul a devenit realitate la finele sezonului 2022/23, când Spartanii au ajuns până în semifinala play-off-ului, și au profitat de retragerea din Super Liga a echipei Sfîntul Gheorghe și de faptul că 2 cluburi mai bine clasate în Liga 1, Dinamo Auto Tiraspol și Victoria Chișinău n-au primit Licențe Naționale. Cum stadionul din satul Selemet nu corespunde cerințelor Super Ligii, Spartanii Selemet vor găzdui meciurile de acasă pe Arena din Suruceni.  

Echipa s-a întărit în această vară cu câțiva jucători: Igor Arhirii (fundaș, 26 ani, ultimul club - CSC 1599 Șelimbăr, România), Sane Hamed Dublan (Senegal, mijlocaș, 20 ani, Academia Standing Foot din Senegal), Gheorghe Andronic (mijlocaș, 31 ani, Zimbru), Victor Buga (portar, 29 ani, Milsami), Ion Ghimp (fundaș, 26 ani, Dacia Buiucani), Marin Stan (mijlocaș, 26 ani, Victoria), Gheorghe Brînzaniuc (fundaș, 22 ani, Dacia Buiucani) și alții.

Spartanii Sportul au susținut câteva meciuri amicale în acest intersezon: 0-2 cu Milsami, 3-1 cu Speranis (goluri Roman Șumchin, Marin Stan și Serghei Țurcan), 5-1 cu Univer Comrat (Roman Șumchin-2, Marin Stan, Kevin Koffi Aiba, Sorin Chele), 1-1 cu Saksan Ceadîr Lunga (Petru Popescu).

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.