În episodul precedent am povestit despre echipa Aurora Chișinău, formație care a devenit vicecampioana turneului unional „Kojanîi miaci” (= Mingea de piele) din 1976. Peste 14 ani o altă echipă din Moldova a repetat această performanță. Succesul e cu atât mai prețios, deoarece a fost obținut de o echipă din centrul raional, unde condițiile de a obține o asemenea performanță erau net inferioare în comparație cu cele care existau la cluburile din capitală.

Întâmplarea a făcut ca la mijlocul anilor ’80 inginerul Ion Rusu, pe atunci maistru la stația de întreținere tehnică VAZ din Rezina, a devenit antrenor de fotbal pe baze obștești. „La școala unde învăța feciorul meu Aurel băieții formase o echipă de fotbal. Dar, practic, nu avea cine-i antrena. Nimeni nu le purta interesul. Feciorul, știind că jucasem cândva fotbal, m-a rugat să-i antrenez. M-am învoit, iată așa și a pornit totul”, rememorează Ion Rusu.

Antrenorul n-avea studii pedagogice sau sportive, în schimb iubea mult fotbalul. „Deja după primele antrenamente am înţeles că doar cu propria-i experienţă de fotbalist, ca antrenor departe nu voi ajunge. Am început să caut şi să studiez literatura metodică necesară, m-am adresat după sfaturi la antrenori şi pedagogi cu experienţă. Primul meci echipa noastră l-a susţinut cu formaţia şcolii medii din Ţareuca şi l-a pierdut cu un scor categoric, 0:6. Sufeream la început înfrângeri şi de la echipa şcolii sportive pentru copii din Rezina. Ce-i drept, Mihail Grosu, antrenorul secţiei de fotbal a şcolii, a jucat un rol important în formarea echipei noastre şi creşterea măiestriei ei sportive. Secţia în cauză activa de acum câţiva ani, iar Dumnealui, deşi nu era antrenor profesionist, avea de acum o oarecare experienţă. Altfel zis, aveam cu cine concura, or, în sport e ştiut: concurenţa-i forţa motrice a progresului”, continuă povestirea Ion Rusu.

Începutul și în meciurile oficiale a fost unul anevoios. În iunie 1986, Steaua (apropo, denumirea provine de la Steaua București, care în acel an a câștigat Cupa Campionilor, devenind prima echipă din Europa de Est care a cucerit cel mai prețios trofeu intercluburi) a luat parte la competiția republicană „Portarul”, organizată de CC al ULCTM. Cu toate că turneul zonal s-a disputat la Rezina debutul pentru gazde a fost modest. „Steliștii” s-au clasat pe locul 5, întrecând doar reprezentanta raionului Cernenko (denumirea de atunci a raionului Șoldănești). Primele patru poziții au fost ocupate de formațiile din Lazovsk (în prezent – Sângerei), Camenca, Telenești și Râbnița.  

„Treptat am izbutit să le insuflu discipolilor mei încredere în propriile puteri, să-i conving concomitent că un fotbal frumos şl rezultativ poate demonstra doar o formaţie bine închegată, unită în acţiuni, care întruneşte sportivi disciplinaţi, pregătiţi din toate punctele de vedere şi insistenţi în perfecţionarea măiestriei. Fiind adeptul unei exigenţe sporite şi discipline statornice am fost întotdeauna înţeles şi susţinut de discipolii mei”, susține Ion Rusu.

Primul mare succes al echipei a fost înregistrat în vara anului 1987. După ce a câștigat competiția zonală pentru copii U13, Steaua s-a calificat în faza finală, care a avut loc la Rezina. Învingând în grupă formațiile din Ocnița și Nisporeni cu același scor, 2-0, și jucând la egalitate, 1-1, cu echipa sovhozului-fabrică Budăi din raionul Teleneși, gazdele s-au calificat în finală. Meciul decisiv a avut loc pe 26 iulie 1987, iar Steaua a întrecut formația raionului Frunze (în prezent – sectorul Buiucani) Chișinău cu 1-0. Golul victoriei a fost marcat de Marcel Chiriță.

Acest succes le-a permis rezinenilor (pe parcursul existenței la echipă au evoluat doar rezidenți ai orașului Rezina și trei jucători din satele raionului: Marcel Chiriță și Ion Ursachi din Mateuți, Iurie Brașoveanu din Țareuca) să participe în premieră la turneul unional „Kojanîi miaci”. Competiția a avut loc în perioada 11 – 24 august la Fergana (Uzbekistan).

„Am făcut parte din grupa a doua alături de reprezentantele Rusiei, Kirghiziei, Armeniei, Estoniei și echipei gazdă, își amintește Marcel Chiriță. Condițiile climaterice erau foarte grele. Meciurile le jucam între orele 7.00 – 10.00 dimineața, doarece la amează era o căldură insuportabilă. Temperatura cred că ajungea la +40 grade Celsius. Ne era permanent sete. La masă primeam doar câte o sticlă de apă minerală. Era strict interzis să bem apă din robinet ca să nu agățăm vreo boală... Cu toate acestea a fost foarte interesant. Am făcut excursie la Samarcand, unul din cele mai vechi orașe din lume, cu o istorie de peste 3000 de ani, capitala Imperiului lui Timur Lenk. Am participat și la așa numitul „trudovoi desant”, culegând cartofi. În ce privește competiția propriu zisă, am ocupat în final locul 11”.

Peste un an Steaua a repetat performanța din turneului „Portarul” deja la categoria U15. Competiția zonală a avut loc în perioada 21 – 27 iunie 1988 la Lazovsk. Învingând echipele din raioanele Telenești (3-2), Cernenko (6-2), Camenca (5-0), raionul Lenin (în prezent – sectorul Centru) Chișinău (3-1) și suferind înfrângere doar în fața gazdelor, rezinenii au ocupat locul întâi. Cel mai bun fundaș a fost desemnat Marcel Chiriță, iar cel mai bun atacant – Iurie Brașoveanu.

Finala republicană s-a disputat la Soroca în perioada 18 – 24 iulie. În grupă rezinenii au învins echipele din Ocnița (2-1) și raionul Frunze Chișinău (3-3), au jucat la egalitate cu reprezentanta raionului Călărași (1-1), iar în finală au întrecut echipa gazdă cu 3-1 (au marcat: Aurel Godonoagă, Marcel Chiriță și Mihail Pascaru).  

„Victoria e un succes meritat al echipei și al antrenorului ei. Au jucat bine toți, mai cu seamă Marcel Chiriță, Boris Crăciun, Oleg Cazacu, Mihail Pascaru, Alexandru Țurcanu și alții. La temelia succesului stau munca asiduă în cadrul antrenamentelor, tendința spre perfecționarea măiestriei, energia inepuizabilă a antrenorului”, menționau corespondenții ziarului raional „Farul Nistrean”, P. Vacari și Iu. Raevschi.

Turneul „Kojanîi miaci”-1988 (grupa mijlocie) urma să se dispute la Stepanakert, oraș din regiunea Nagornîi Karabah, dar din cauza conflictului interetnic dintre armeni și azeri a fost transferat la Așhabad (Turkmenia). Gazdele n-au reușit să asigure condițiile optime de disputare în vară, astfel că turneul a avut loc în perioada 3 – 10 noiembrie. În clasamentul final Steaua s-a situat pe locul 12, iar Alexandru Țurcanu a fost desemnat cel mai bun portar al competiției. „Sașa era un goalkeeper extraordinar. Când juca ți se crea impresia că nu are frică de nimeni și nimic. Jucând pe postul de fundaș central întotdeauna am simțit că chiar dacă greșesc are cine îndrepta greșeala mea”, se destăinuie Marcel Chiriță.

Anul 1989 a adus noi trofee în vitrina clubului Steaua. În iunie rezinenii au obținut victoria în competiția republicană „Iunosti” (= Tinerețea), organizată de Comitetul de stat pentru cultură fizică și sport din RSS Moldovenească. La început „steliștii” au câștigat competițiile zonale, care s-au desfășurat la Râbnița. Turneul final a avut loc la Ungheni. Aici rezinenii au învins echipele din Vulcănești (7-1) și Dondușeni (8-0) și au remizat, 1-1, cu Școala fotbalistică specializată a echipei Nistru Chișinău.

„Toți jucătorii noștri au demonstrat un fotbal spectaculos, o tehnică destul de perfecționată, caracter și dorință de a învinge. Totuși biruința a fost obținută în mare parte anume datorită eforturilor lui M. Chiriță, A. Rusu, A. Godonoagă, A. Țurcanu, B. Crăciun”, scria V. Popel, președintele CR al ASBS Rezina în „Farul Nistrean” din 13 iulie 1989.

La 22 iulie pe stadionul orășenesc din Rezina Steaua câștiga pentru a treia oară titlul de campioană a turneului „Portarul”. În finală gazdele au obținut o victorie fără drept de apel în fața chișinăuienilor din raionul Octombrie (în prezent – sectorul Râșcani) cu scorul de 3-0, golurile fiind înscrise de Aurel Godonoagă („A prins un șut fantastic de la circa 25 de metri”, își amintesc Marcel Chiriță și Iurie Brașoveanu. „Mingea parcă s-a înfipt în colțul de sus”, confirmă cele spuse V. Moroz, corespondentul ziarului „Tânărul Leninist”, care a scris cronica meciului), Veaceslav Mușinschi și Vladimir Ogor. De menționat că până la meciul final formația din capitală a încasat doar 2 goluri.

„Superioritatea covârșitoare e de partea echipei Steaua din Rezina. Fotbaliștii în roșu domină terenul. Ei sunt mobili, posedă o bună tehnică, își coordonează bine acțiunile, mai ales în atac”, a notat același V. Moroz („Tânărul Leninist” din 11 august 1989).

Finala turneului „Kojanîi miaci” (categoria U15) a avut loc la Ceboksarî (Republica Ciuvașia, Rusia) în perioada 12 – 24 august. Moldovenii au jucat excelent și au urcat pe podiumul de premiere. Steaua a întrecut echipele din Ucraina (1-0), Moscova (3-1), Gruzia (3-2), Kirghizia (3-1) și a pierdut în fața formației din Pskov (1-3), clasându-se pe locul secund în grupă. În semifinală rezinenii au fost întrecuți de viitoarea campioană, Mecita (Soligorsk, Bielorusia), iar în finala mică au învins echipa Arguni (Krasnokamensk, regiunea Cita, Rusia) cu scorul de 1-0. Marcel Chiriță s-a ales cu trofeul pentru cel mai bun fundaș al turneului.

Spre deosebire de edițiile precedente faza finală a turneului „Portarul”-1990, competiție găzduită de orașul Camenca, s-a desfășurat într-o singură grupă, echipele jucând fiecare cu fiecare. Steaua Rezina după ce a câștigat competiția zonală disputată la Șoldănești a câștigat și trofeul republican (categoria U17). A patra (!) victorie la rând.

„Meciul care hotăra soarta titlului a fost unul aprig disputat, își amintește Iurie Brașoveanu. Ne confruntam cu echipa de la Camenca. Gazdele au deschis scorul. Noi atacam în valuri, dar nicidecum nu reușeam să egalăm. Antrenorul ne mâna spre poarta adversă, strigând de la marginea terenului. În sfârșit Mihail Pascaru a egalat și partida s-a încheiat cu scorul de 1-1. Astfel, am devenit campioni datorită golaverajului mai bun”.

Înainte de plecare la turneul „Kojanîi miaci”, care a avut loc la Voronej (Rusia) între 12 și 19 august, Steaua a participat la turneul internațional „Prietenia-90”, organizat de firma americană „Alkon” și Comitetul de stat pentru sport al URSS. În primul meci, disputat pe stadionul Republican din Chișinău, rezinenii au jucat la egalitate, 2-2, cu echipa americană Idaho Filkone, la fel ca Steaua formată pe baze obștești. Încă două partide s-au desfășurat la Rezina. În ambele gazdele au suferit înfrângeri: 1-3 cu Sportul studențesc (București, România) și 1-4 cu Nistru Chișinău. Trebuie de menționat faptul că invitația de a participa la turneu rezinenii au primit-o în ultimul moment. Membrii echipei erau în vacanță și nu erau pregătiți pentru o competiție de asemenea anvergură. Cu toate acestea însuşi faptul participării lor la un turneu internațional pentru ei a constituit un eveniment deosebit și o etapă bună de pregătire către „Kojanîi miaci” (categoria U17).

În cadrul competiției unionale „demonstrînd un joc constant, bine organizat, o pregătire fizică bună şi o tehnică de invidiat” „steliștii” au câștigat grupa obținând 5 victorii și terminând la egalitate meciul cu reprezentanta Letoniei. Printre cei învinși s-au numărat echipele din Leningrad, Tadjikistan, Kostroma, care au pierdut cu 0-2, 0-6 și 0-5.

„În semifinală am dat piept cu ucrainenii de la Rosi Vinița, își amintește Marcel Chiriță. Căpitanul nostru, Aurel Rusu, a deschis scorul. Adversarii au reușit să egaleze. Golul victoriei l-am marcat chiar eu în minutul 88. În finală am fost învinși de Orbita Petrozavodsk. Rușii au marcat primii, însă am egalat prin Aurel Godonoagă. După aceasta am avut încă câteva momente bune de a marca, dar adversarii ne presau în permanență și au reușit să înscrie golul decisiv. Per total au fost mai buni ca noi, dar se vedea de la o poștă că erau de la școală sportivă, lucru interzis de regulament. Toți erau unul ca unul, posedau o tehnică de invidiat”. Astfel, după o pauză de 14 ani reprezentanta Moldovei pentru a doua oară în istorie s-a ales cu medaliile de argint la turneul unional „Kojanîi miaci”.

Dar iată și fotbaliștii care au apărat culorile echipei Steaua Rezina pe parcursul acestor ani: portarii – Alexandru Țurcanu (anul nașterii 1974), Igor Balaban (1973); fundașii – Iurie Brașoveanu (1973), Marcel Chiriță (1974), Ghenadie Chirtoacă (1975), Vladimir Mușinschi (1974), Veaceslav Mușinschi (1973), Andrei Oncea (1973); mijlocașii – Serghei Ababii (1976), Vitalie Botnari (1975), Oleg Cazacu (1975), Boris Crăciun (1974), Serghei Galinschi (1975), Vladimir Ogor (1974), Mihail Pascaru (1973), Aurel Rusu (1974), Serghei Rusu (1975), Vadim Șargarovschi (1974), Ion Ursachi (1975); atacanții – Serghei Bivol (1973), Aurel Godonoagă (1974), Vladislav Marcu (1974), Dorin Petrache (1975). Antrenor – Ion Rusu.

Marcel Chiriță: „La echipa Steaua am juns datorită profesorului meu de educație fizică din școala medie de la Mateuți. Vroiam foarte mult să joc fotbal și el m-a recomandat lui Ion Rusu. În fiecare zi veneam la antrenamente cu bicicleta sau pe jos parcurgând distanța de circa 15 km de la satul de baștină până la Rezina. Echipa noastră a obținut performanțe în mare măsură datorită disciplinei, caracterului și a unei voințe de fier. Putem spune că practicam un fotbal atletic, în forță... Mi-am continuat studiile la Școala-internat cu profil sportiv (în prezent – LIRPS) din Chișinău, fiind antrenat de Gheorghe Tegleațov, Vladimir Carev și Evgheni Piunovschi. Am fost coleg de clasă cu Dinu Caras, Andrei Golban, actualul președinte al federației de judo, participant la JO-1996, medaliat cu argint la CE-1998, Valeriu Lungu, antrenorul atletului Andrian Mardare (aruncarea suliței), la USEFS am fost coleg de grupă cu Alexandru Curtianu, Anatol Tîmbur, Vladimir Mura, Dinu Caras, Ion Testemițanu, Vladimir Mura, Marin Spînu, împreună cu care evoluam la Cupa „Chișinăul de seară”. În campionatul Moldovei am jucat la CSS Amocom Chișinău, Prut Cantemir și Haiducul Dubăsarii Vechi”.

Iurie Brașoveanu: „Fiind originar din Țareuca, de asemenea, venind la antrenament făceam o „promenadă” de 6 km până la centrul raional. Într-adevăr eram o echipă robustă, mai puțin tehnică. Cel mai tehnic dintre noi era Serghei Ababii. Înainte de a se stabili cu familia la Rezina a frecventat Școala de fotbal de la Râbnița. Această meteahnă o compensam prin forța fizică. Plus la asta ne cunoșteam foarte bine, jucând atâția ani împreună ne înțelegem din priviri... Eu am absolvit Tehnicumul de Educație Fizică din Chișinău, antrenor mi-a fost Alexandr Cormilțev, iar dintre colegii de grupă cel mai cunoscut a devenit Ghenadie Boldurescu, care a făcut carieră la Speranța Nisporeni, Agro Chișinău și naționala de tineret... Eu am jucat la Haiducul Dubăsarii Vechi sub comanda cunoscutului fotbalist și antrenor Ștefan Vodă și la Cimentul Rezina”.