Interviu cu antrenoarea echipei naționale a Moldovei U19, Alexandra Bocancea după finalizarea cantonamentul desfășurat la CPSM din Vadul lui Vodă în perioada 24-27 iulie.
Întrebare: Cum a decurs cantonamentul de pregătire?
Răspuns: Cantonamentul a fost un succes în ansamblu. Ne-am concentrat pe pregătirea intensivă a jucătoarele din anul 2005-2006 pentru calificările Campionatului European din acest an. Am avut patru zile pline de antrenamente concentrate pe aspectele tactice, interacțiunile de grup și dezvoltarea spiritului de echipă în toate fazele jocului. Sportivele au dat dovadă de o dedicare exemplară și au arătat o mare dorință de a progresa.
Întrebare: Înțeleg că au existat câteva absențe notabile la acest cantonament.Cum a afectat absența acestor jucătoare pregătirile echipei?
Răspuns: Da, așa este. Din păcate, Felicia Guțu nu a putut fi prezentă la cantonament din cauza concomitenței cu pregătirile echipei sale din România, Farul Constanța, pentru campionatul următor. De asemenea, portărița noastră, Denisa Bojenco de la echipa Trento, Italia, a lipsit din motive personale. Absența lor a fost resimțită, având în vedere că sunt jucătoare esențiale în echipă. Cu toate acestea, ne-am concentrat pe pregătirea celor prezente și am continuat să lucrăm din greu pentru a compensa absențele.
Întrebare: Cum ați gestionat faptul că sportivele vin după o pauză lungă?
Răspuns: Am conștientizat că pauza lungă poate reprezenta un dezavantaj, mai ales într-un campionat în care competiția nu este la fel de puternică ca în alte țări și fiecare pauza presupune că practic trebuie să luam de la mijloc drumul parcurs. Cu toate acestea, am abordat situația cu optimism și am tratat pauză ca pe o provocare ce trebuie depășită. Ne-am concentrat pe o pregătire fizică și mentală riguroasă pentru a recupera cât mai rapid posibil și pentru a ne pune în valoare calitățile în jocurile viitoare.
Întrebare: Sunteți acum înaintea unor meciuri amicale în România. Ce vă propuneți să obțineți din aceste meciuri și care vor fi următoarele etape de pregătire înaintea preliminariilor din Slovenia?
Răspuns: Meciurile amicale din România vor reprezenta o oportunitate excelentă de a vedea la ce mai trebuie să lucrăm și de a identifica punctele noastre tari și vulnerabilitățile pe care trebuie să le abordăm. Vom folosi aceste meciuri pentru a ne îmbunătăți strategiile și pentru a ne adapta tactica în funcție de adversari. Următorul nostru pas va fi să ne pregătim asiduu la celelalte cantonamente, unde vom concentra eforturile pe dezvoltarea jocului de echipă și pe creșterea coeziunii în teren. Dorim să evoluăm demn și să demonstrăm că suntem o forță competitivă în preliminariile din Slovenia.
Reiterăm că, în urma tragerii la sorți a grupelor din cadrul preliminariilor Campionatului European pentru junioare WU19, ediția 2023/2024, care a avut loc pe 16 iunie la Nyon, Elveția, naționala WU19 a Moldovei a fost repartizată în grupa B3 alături de Slovenia, Kosovo și Azerbaidjan.
Mini-turneul va avea loc în Slovenia, în perioada 7-15 noiembrie 2023.
Reprezentativele din grupa B3 vor lupta pentru promovarea în Liga A a preliminariilor Campionatului European, ediția 2023/24, runda 2.
Vă reamintim, că din anul 2021 competițiile pentru junioare au un format nou, care are menirea să asigure o dezvoltare a tinerilor jucători de elită, ca parte a angajamentului continuu al UEFA față de fotbalul feminin.
Fotbal feminin. Interviu cu Alexandra Bocancea, antrenoarea echipei naționale a Moldovei U19