• Поддержи национальную сборную

Regulamente. Modificările CEx, pe site-ul FMF

18 iul 2023 de Reporter FMF

Comitetul Executiv din 14 iulie curent a luat o serie de decizii cu privire la modificarea regulamentelor FMF. Este vorba despre Regulamentului privind Agenții de Fotbal 2023, Regulamentului privind statutul și transferul jucătorului și Regulamentului privind organizarea și funcționarea organelor judiciare din cadrul FMF. Vă propunem să faceți cunoștință cu modificările efectuate și cu documentele integrale, atașate pe site-ul nostru. 

 

Regulamentului privind statutul și transferul jucătorului:

(1) La compartimentul „Definiții”, textul pct. 34, după sintagma „ultimul joc oficial de campionat” se completează cu sintagma „sau cupa, în dependență care survine prima”.

(2) La compartimentul „Definiții”, pct. 39 se expune într-o nouă redacție, și anume:

” Sezon sportiv: perioadă de 12 luni consecutive, stabilită de FMF în timpul căreia au loc competițiile naționale de campionat și de cupă.”

(3) Art. 5 alin. 7) în fraza ”În această perioadă, jucătorul are dreptul să evolueze în meciurile oficiale doar pentru 2 (două) cluburi.”, sintagma ”are dreptul” se substituie cu sintagma ”este eligibil”.

(4) Art. 5 alin 7) se completează cu fraza ”Limitările prevăzute în alineat nu se aplică dacă un jucător dorește să fie înregistrat pe baza excepției prevăzute la art. 7 alin. 4 lit. d.)”

(5) Art. 7 alin 2) se expune într-o nouă redacție și anume:

”Prima perioadă de înregistrare poate începe cel devreme din prima zi după încheierea perioadei competiției anuale din sezonul precedent și cel târziu în prima zi a noului sezon. Prima perioadă de înregistrare nu va fi mai scurtă de 8 săptămâni și nu mai lungă de 12 săptămâni. A doua perioadă de înregistrare va avea loc la mijlocul sezonului și nu va fi mai scurtă de 4 săptămâni și nu mai lungă de 8 săptămâni. Totalul cumulat al ambelor perioade de înregistrare nu poate depăși 16 săptămâni. Datele perioadei de competiție și cele două perioade de înregistrare ale unui sezon vor fi introduse în TMS cu cel puțin 12 luni înainte de intrarea lor în vigoare. Toate transferurile, fie că este un transfer național sau un transfer internațional, vor avea loc numai în aceste perioade de înregistrare, sub rezerva excepțiilor prevăzute la art. 7 alin. 4 de mai jos”.

(6) Art. 7 alin 4) lit. b) se expune într-o nouă redacție și anume:

”În cazul expirării contractului de muncă al jucătorului profesionist sau rezilierii anticipate a acestuia, prin acordul comun al părților, până la sfârșitul perioadei de înregistrare.”

(7) Art. 7 alin. 4) lit d) se expune în următoarea redacție:

”În cazul rezilierii unilaterale în baza unei cauze juste de către jucător, sau a rezilierii unilaterale fără cauză justă de către club, jucătorul poate fi înregistrat în afara perioadei de înregistrare, înregistrarea fiind permisă în termen de:

- până la 30 (treizeci) zile calendaristice după încheierea primei perioade de înregistrare, și

- până la 15 (cincisprezece) zile calendaristice după încheierea celei de a doua perioade de înregistrare.

Înregistrarea jucătorului va fi permisă doar după emiterea deciziei care confirmă existența cauzei juste din partea jucătorului sau a lipsei cauzei juste din partea clubului.”

(8) Art. 9 alin. 2), din fraza ”Durata minimă a contractului de muncă al unui jucător profesionist poate fi de la data intrării în vigoare, până la sfârșitul perioadei competiționale în sezonul actual.” se exclude sintagma ”perioadei competiționale în” cu adaptarea gramaticală ulterioară a cuvântului ”sezon”.

(9) Art. 17 alin. 4) se completează cu următoarea sintagmă:

”Totodată, în cazul impunerii uneia sau ambelor sancțiuni prevăzute la lit. (a) și (b), în cazul în care datoria nu este achitată de debitor, după expirarea unui termen de 45 de zile, se va impune automat sancțiunea prevăzută la lit. (c).”

(10) Art. 22 alin. 1) se expune într-o nouă redacție, și anume:

”Pregătirea și educația unui jucător are loc între vârsta de 10 și 23 de ani. Ca regulă generală, compensația pentru pregătire se plătește până la sfârșitul anului calendaristic în care jucătorul împlinește vârsta de 23 de ani pentru pregătirea și formarea efectuată până la vârsta de 21 de ani. Respectiv calculul sumei plătibile se va face pe baza anilor cuprinși între vârsta de 10 ani și 21 de ani.”

(11) Art. 22 alin. 2) lit b) sintagma ”când un jucător profesionist trece de la un club la altul”, se completează cu sintagma ”până la sfârșitul anului calendaristic al vârstei de 23 de ani.”

(12) Art. 26 alin. 1) lit a) se completează, după sintagma ”antrenori” cu sintagma ”agenți de fotbal”.

(13) Anexa 2, art. 3 alin. 4) se completează cu următoarea sintagmă:

”Totodată, în cazul impunerii uneia sau ambelor sancțiuni prevăzute la lit. (a) și (b), în cazul în care datoria nu este achitată de debitor, după expirarea unui termen de 45 de zile, se va impune automat sancțiunea prevăzută la lit. (c)”.

 

Regulamentului privind organizarea și funcționarea organelor judiciare din cadrul FMF:

(1) Art. 2 se completează cu un nou alineat, numerotat cu cifra „2”, care se expune în următoarea redacție:

”La judecarea cauzelor examinate în cadrul procedurilor aflate în competența organului judiciar, actele se emit în formă de Decizie și Încheiere. În formă de Decizie se emit actele prin care se soluționează fondul cauzei. În formă de Încheiere se emit actele prin care nu se soluționează fondul cauzei.”.

(2) Art. 7 alin. 1 se completează cu un nou sub alineat, identificat prin litera „e”, care se expune în următoarea redacție:

”alte litigii izvorâte din Regulamentele și actele normative FMF date în competență.”

 

Regulamentului privind Agenții de Fotbal 2023 (clic).

 

DOCUMENTE ANEXATE

Regulamentul privind organizarea și funcționarea Organelor Judiciare FMF
Regulamentul FMF cu privire la Agenții de fotbal
Regulamentul FMF privind Statutul și Transferul jucătorilor, ediția iulie 2023