• Support National Team

Comitetele FMF

Comitetul Executiv. Deciziile din 14 iulie 2023

15 iul 2023 de Sandu Grecu

Comitetul Executiv al Federației Moldovenești de Fotbal, din data de 14 iulie 2023, convocat în conformitate cu articolul 39.8 al Statutului F.M.F. și al Regulamentului de organizare și funcționare al Comitetului Executiv și al Comitetului de Urgență al FMF, și-a desfășurat ședința de lucru a Comitetului Executiv al FMF, cu participarea a 13 din 18 membri. Ședința a avut loc la Centrul sportiv de pregătire ”Vatra” de la Vadul lui Vodă.

 

Comitetul Executiv a adoptat următoarele decizii importante:

 

1. A luat act de informația prezentată de Ion Poalelungi, manager Licențierea Cluburilor, și a decis:

- de a aproba Regulamentul FMF de atestare (licențiere) a cluburilor de fotbal FMF - Licența UEFA, ediția 2023;

- de a aproba Regulamentul FMF de atestare (licențiere) a cluburilor de fotbal FMF - Licența N, ediția 2023;

- de a aproba Regulamentul FMF de atestare (licențiere) a cluburilor de fotbal  FMF - Licența A, ediția 2023;

- de a aproba Regulamentul FMF de atestare (licențiere) a cluburilor de fotbal  FMF - Licența B, ediția 2023;

- de a aproba Regulamentul FMF de atestare (licențiere) a cluburilor de fotbal  FMF - Licența ”FF”, ediția 2023.

 

2. A aprobat Regulamentul Campionatului Republicii Moldova la Fotbal, ediția 2023, conform proiectului prezentat de Anatolie Ostap, președintele Comitetului de Competiții al FMF. De asemenea, s-a stabilit că, punctul 1 ”Taxa de participare” și punctul 4 ”Taxa de înregistrare a jucătorilor străini” al Anexei nr. 4 a Regulamentului Campionatului Republicii Moldova la Fotbal, ediția 2023, vor intra în vigoare începând cu data de 01 ianuarie 2024.

În contextul aprobării Regulamentului Campionatului Republicii Moldova la Fotbal, ediția 2023, prin înscriere protocolară, a fost pus în seama Departamentului Competiții al FMF, de a informa în scris fiecare participant la campionat, ediția 2023/2024, despre prevederile noului regulament.

 

3. A aprobat Regulamentul privind Agenții de Fotbal, ediția 2023, conform proiectului prezentat de Natalia Chiriac, consilier drept sportiv.

 

4. A luat act de informația prezentată de Natalia Chiriac, consilier drept sportiv, și a decis de a modifica Regulamentul privind statutul și transferul jucătorului, aprobat prin Hotărârea Comitetului Executiv al FMF nr. 201 din 06.03.2020.

 

5. A luat act de informația prezentată de Natalia Chiriac, consilier drept sportiv, și a decis de a modifica Regulamentul privind organizarea și funcționarea organelor judiciare din cadrul FMF, aprobat prin Decizia Comitetului Executiv al FMF nr. 8 din 16.11.2022.

 

6. A aprobat Regulamentul privind meciurile amicale de fotbal, ediția 2023, conform proiectului prezentat de Anatolii Ostap, președinte al Comitetului de Organizare a Competițiilor.  

 

7. A aprobat Regulamentul Cupei Moldovei ”Moldtelecom”, ediția 2023/24, conform proiectului prezentat de Anatolii Ostap, președinte al Comitetului de Organizare a Competițiilor.

 

8. A luat act de informația prezentată de Serghei Butelschi, secretar general FMF, privind cererea de retragere din campionatul Republicii Moldova la fotbal depusă de către Asociația Obștească ”Fotbal Club Sfântul Gheorghe – Școală de fotbal” și a modificat lista cluburilor participante în campionatul național de fotbal (Super Liga și Liga I), inclusiv a listei cluburilor care dețin calitatea de membru direct la FMF, aprobate prin Decizia Comitetului Executiv nr. 54 din 23.06.2023.

Respectiv, în lista echipelor participante în Super Ligă, clubul retras va fi substituit cu clubul din Liga 1, ocupant al poziției imediat următoare clubului promovat în competiția valorică superioară, în baza principiilor sistemului competițional, cu condiția deținerii licenței ce oferă dreptul de a evolua în competiția de nivelul corespunzător. Similar, în lista echipelor participante în Liga 1, clubul promovat din liga dată conform circumstanțelor evocate anterior, va fi substituit cu clubul din Liga 2, care deține licența ce oferă dreptul de a evolua în competiția de nivelul corespunzător, ocupând un loc ce oferă dreptul de promovare în liga superioară sau a retrogradat în Liga 2 de pe un loc mai superior.   

În temeiul alegațiilor evocate supra și reieșind din competențele atribuite prin dispozițiile art. 41 din Statut, cu privire la aprobarea omologării rezultatelor finale ale competițiilor interne, inclusiv aprobarea listei cluburilor cu calitatea de membru direct, în baza sistemului de promovare și retrogradare, Comitetul Executiv al FMF decide:

 

- de a modifica pct. 1 al Deciziei Comitetului Executiv nr. 54 din 23.06.2023, care se va expune în următoarea redacție:

Lista echipelor participante în Super Liga:

CSF ”BĂLȚI”;

”DACIA BUIUCANI”;

FC ”FLOREȘTI”

FC ”MILSAMI”;

CS ”PETROCUB”;

FC ”SHERIFF”;

FC  ”SPARTANII SPORTUL”;

FC ”ZIMBRU”.

 

- de a modifica pct. 2 al Deciziei Comitetului Executiv nr. 54 din 23.06.2023, care se va expune în următoarea redacție:

Lista echipelor participante în Liga 1:

FC ”DINAMO-AUTO”;

FC ”FĂLEȘTI”;

FC ”ISKRA”;

FC  ”OLIMP”;

FC ”REAL SUCCES”;

FC ”SAKSAN”;

”Sheriff – 2”;

FC ”SPERANIS”;

FC ”SPERANȚA DROCHIA”;

FC ”UNIVER”;

FC ”VASIENI”;

FC ”VICTORIA”.

 

- Exceptând calitatea de membru pentru Sheriff-2, care este echipa a doua a SAÎ FC ”SHERIFF”, de a modifica pct. 3 al Deciziei Comitetului Executiv nr. 54 din 23.06.2023.

 

- A aproba lista cluburilor care dețin calitatea de membru direct la FMF, după cum urmează:

SAÎ FC ”SHERIFF”; 

AO CS ”PETROCUB”;

AO FC ”ZIMBRU”;

AO FC ”MILSAMI”;

AO CSF ”BĂLȚI”;

AO CSCT „BUIUCANI”;

AO ”FC FLOREȘTI”;

AO FC ”DINAMO - AVTO”;

AO CF ”OLIMP” Comrat;

AO FC ”VICTORIA”;

AO FC ”FĂLEȘTI”; 

AO FC ”SPERANIS”;

AO FC ”VASIENI”;

AO FC ”SAKSAN”,

AO FC ”SPERANȚA DROCHIA”;

AO FC ”REAL SUCCES”;

AO FC ”ISKRA”;

AO FC ”UNIVER”.”

AO FC  ”SPARTANII SPORTUL”

 

Comitetul Executiv va înainta lista cluburilor care dețin calitatea de membru direct la FMF spre aprobare în cadrul Congresului imediat următor al FMF.

 

9. A aprobat lista echipelor din ”Liga 2”, participante în Campionatul R. Moldova, în sezonul 2023/24, după cum urmează:

 

Seria NORD:

FCM ”Ungheni”

FC Inter ”Soroca”

FC ”Pepeni”

CF ”Locomotiva”

CF ”Edineț”

”Vulturii Cutezători”

FC ”Țarigrad”

CF ”Olimpia”

EFA ”Visoca”

FC ”Visoca”

FC ”Grănicerul”

CF ”Barsa Ungheni”

AO AF ”Radu Rebeja”

CF ”Rîșcani”

 

Seria SUD:

FC ”Stăuceni”

CSF ”La Familia”

FC ”Chișinău”

CSF ”Cricova”

FC ”Congaz”

CS ”Atletic Strășeni”

FC ”Slobozia Mare”

FC ”Socol”

FC ”Arsenal Cimișlia”

FC ”Constructorul” (Leova)

FC ”Codru Juniori”

CF ”Ghidighici”

FC ”Maiak”

FC ”Codru – 1962”