• Поддержи национальную сборную

UEFA-CONMEBOL. Câștigătoarele Europa League și Copa Sudamericana se vor întâlni în "Club Challenge"

15 iul 2023 de Reporter FMF

UEFA și CONMEBOL au lansat o nouă competiției intercontinentală, denumită "Club Challenge".

 

Potrivit forurilor internaționale, pentru noul trofeu se vor lupta câștigătoarele Europa League și Copa Sudamericana. Astfel, Sevilla va juca împotriva Independiente del Valle în cea mai nouă competiție.  

 

Ca parte a acordului de cooperare dintre confederațiile europeană și sud-americană, ediția pilot a meciului dintre echipele ecuadoriană și spaniolă se va disputa pe 19 iulie pe stadionul Ramon Sanchez-Pizjuan din Sevilla, anunță site-ul flashscore.ro.

 

"Club Challenge" este un meci unic care se joacă pe durata a 90 de minute. Nu există prelungiri, astfel că, dacă egalitatea se înregistrează la finalul timpului regulamentar, se ajunge direct la penalty-uri. Câștigătorii vor primi o plachetă și medalii special concepute pentru această ocazie.

 

Această ediție se va numi "Antonio Puerta XII", în onoarea fostului jucător de la Sevilla, care a murit în 2007, la vârsta de 22 de ani, după ce a suferit un stop cardiac.

 

Finalissima, în care se vor întâlni câștigătorii Campionatelor Europene masculin și feminin împotriva deținătorilor Copa America, face parte, de asemenea, din acordul de cooperare dintre organismele de conducere.