• Fii alături de Echipa Țării

Iurii Ponomariov, la 95 de ani!

29 iun 2023 de Reporter FMF

Fostul mare arbitru, Iurii Ponomariov împlinește astăzi onorabila vârstă de 95 de ani!


Cu această ocazie, Federația Moldovenească de Fotbal, din numele întregii comunități fotbalistice, îi urează omagiatului multă sănătate, prosperitate, bucurii, viață lungă alături de cei dragi și cât mai mulți ani înainte!!!

 

La Mulți Ani!

 

Iurii Ponomariov s-a născut pe 29 iunie 1928, în orașul Anapa, Rusia.

 

De mic copil a practicat fotbalul. A jucat pentru o echipă de fotbal din orașul Ismail pe post de mijlocaș. Când avea 19 ani a început să arbitreze meciuri de fotbal, a participat la un seminar pentru arbitri din Ucraina.  

 

În anul 1951 Ministerul Învățământului din Uniunea Sovietică l-a repartizat să lucreze la casa de copii din Nisporeni. Peste un an s-a transferat la Bălți, unde a jucat și a antrenat diferite echipe. În anul 1961 a început să lucreze metodist pe sport în Chișinău.  

 

În perioada 1952 - 1954 a arbitrat meciuri din campionatul Moldovei, iar între anii 1956 și 1978 - partide din campionatul URSS în prima și a doua divizie.  

 

A fost ales în lista celor mai buni 10 arbitri din URSS de două ori, în anii 1970 și 1973. A arbitrat peste 100 de meciuri în liga superioară a fotbalului unional, precum și jocuri internaționale.  

 

În perioada 1960 - 1970 a fost conducătorul Colegiului de arbitri din RSS Moldovenească.  

 

În anul 2007 a fost decorat cu Ordinul de Merit al Federației Moldovenești de Fotbal, pentru merite deosebite în dezvoltarea și promovarea fotbalului moldovenesc.