• Support National Team

Congresul XXI, Ordinar, al FMF

26 mai 2023 de Reporter FMF
GALERIE

 

Pe 26 mai, la Centrul echipelor Naționale de fotbal de la Vadul lui Vodă, a avut loc cel de-al XXI-lea Congres Ordinar al FMF.

 

Congresul a fost deschis de către președintele FMF, Leonid Oleinicenco, cu un mesaj de salut către delegaţi. De asemenea în fața asistenței au luat cuvântul Sergiu Gurin, secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Răzvan Burleanu, membru al Comitetului Executiv al UEFA, Elkhan Mammadov, director al Asociațiilor Europene membre FIFA, Iurie Onofriiciuc, primarul comunei Vadul lui Vodă.  

 

La eveniment au mai fost prezenți Denis Bastari, manager UEFA al programului HatTrick, Gianni Manca, Forward Programme Coordinator FIFA, Lorenzo Cavallari, Forward Programme Coordinator FIFA, Artiom Jucov, director general ANAD Moldova, dar și foștii președinți ai FMF, Grigore Cușnir și Constantin Tampiza, președintele de onoare al FMF, Pavel Cebanu, vicepreședintele CNOS, Nicolae Piatac, președinți de asociații raionale, alți oficiali și membri afiliați FMF.

 

Cu un mesaj emoționant pentru cei prezenți la eveniment a venit Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal. Acesta a subliniat importanța prieteniei dintre cele 2 federații, care au o relație cu adevărat frățească, cu proiecte comune și întâlniri de lucru frecvente. Burleanu a menționat proiectele de dezvoltare e fotbalului inițiate de Federația Moldovenească de Fotbal. În special au fost menționate proiectele UEFA Playmakers, Fotbal în Școli și La Firul Ierbii.

 

Viorel Jardan, moderatorul Congresului, a prezentat informația provizorie conform căreia adunarea a întrunit cvorumul necesar, deliberativ, iar componențele comisiilor au fost votate în conformitate cu prevederile Statutului FMF.

 

De asemenea, au fost aprobate regulile de lucru de procedură internă ale Congresului (ordinea și timpul prezentărilor, dezbaterilor, luărilor de cuvânt etc.). În același timp, au fost aprobate hotărârile/propunerile Comitetului Executiv al FMF din 2022-2023. Congresul a aprobat Raportul de activitate al Președintelui și raportul financiar al FMF și al organului de audit pentru anul 2022.

Agenda a fost realizată cu succes.

 

Următorul Congres ordinar al FMF va avea loc în 2024. Data și ziua va fi stabilită ulterior de către Comitetul Executiv al FMF.