• Support National Team

Masculin (Competiții)

Sheriff câștigă al 21-lea titlu de campioană a Moldovei

20 mai 2023 de Sandu Grecu

Echipa Sheriff Tiraspol a devenit astăzi campioană a Moldovei, sezonul 2022/23, pentru a 21-a oară în istorie! În ultima etapă din Super Liga, faza a doua, "Galben-negrii" au surclasat Milsami Orhei cu 4-0 și au acumulat cu 3 puncte mai mult decât formația clasată a doua, Petrocub Hîncești. Pe treapta a 3-a a finalizat Zimbru Chișinău. Toate echipele situate pe podium vor reprezenta Moldova în cupele europene din sezonul următor. A 4-a formație care va juca în Europa o vom afla după finala Cupei Moldovei.

 

Federația Moldovenească de Fotbal adresează sincere felicitări echipei Sheriff pentru un nou trofeu de campioană în palmares şi îi urează un parcurs cât mai reușit în cupele europene!

 

Sheriff Tiraspol a triumfat în campionatul Moldovei la fotbal în sezoanele 2000/01, 2001/02, 2002/03, 2003/04, 2004/05, 2005/06, 2006/07, 2007/08, 2008/09, 2009/10, 2011/12, 2012/13, 2013/14, 2015/16, 2016/17, 2017, 2018, 2019, 2020/21 și 2021/22.


De asemenea, formația tiraspoleană a cucerit un număr record de Cupe ale Moldovei (11), precum și Supercupe ale Moldovei (7).

 

Printre cele mai mari performanțe din istoria Sheriff-ului se numără și victoriile în Cupa Campionilor CSI și a Țărilor Baltice. În anii 2003 și 2009, campioana Moldovei a triumfat la prestigiosul turneu din Rusia, la care au participat cele mai bune formații din fosta Uniune Sovietică. 

 

Anul 2021 a fost cel mai reușit din istoria clubului tiraspolean. Sheriff, antrenată de tehnicianul ucrainean Yurii Vernydub, a acces în premieră în grupele Ligii Campionilor! Moldovenii au avut un parcurs fulminant în preliminarii, eliminând pe rând campioanele Albaniei (Teuta), Armeniei (Alashkert), Serbiei (Steaua Roșie Belgrad) și Croației (Dinamo Zagreb)!

Campioana Moldovei a avut un parcurs de excepție și în grupele UCL, câștigând meciurile cu Shahtar Donețk (2-0) și Real Madrid (2-1), și calificându-se în premieră în play-off-ul Ligii Europa (primăvara europeană), după ce s-a clasat pe locul 3 într-o grupă cu Real Madrid (viitoarea deținătoare a trofeului Champions League), Inter Milano și Shahtar Donețk!  

 

Un an mai târziu, în sezonul 2022/23, Sheriff a jucat pentru a 5-a oară în grupele Europa League. Campioana Moldovei s-a clasat pe locul 3 în grupa E, în spatele echipelor Real Sociedad (Spania) și Manchester United (Anglia), dar în fața formației Omonoia (Cipru), ajungând astfel, al doilea an consecutiv, în primăvara europeană, în play-off-ul Conference League. Aici, Sheriff a reușit să treacă de Partizan Belgrad (Serbia), devenind prima echipă moldovenească, care câștigă o etapă în primăvara europeană intercluburi. Tiraspolenii au încheiat cel mai lung sezon european din istoria fotbalului moldovenesc în optimile de finală ale Ligii Conferinței, unde au cedat în fața grupării franceze Nice.   

 

Anterior, în anii 2009, 2010, 2013 și 2017, "galben-negrii" au evoluat destoinic în grupele Ligii Europa. De notat victoriile cu Twente Olanda (2-0), Dinamo Kiev (2-0), Lokomotiv Rusia (2-1), etc.

 

Clubul de fotbal Sheriff Tiraspol a fost fondat în anul 1997 și este cel mai titrat club de fotbal din Republica Moldova.