• Support National Team

Feminin (Naționale)

Ședință de lucru în cadrul proiectului Selecționatele Regionale WU14

21 mar 2023 de Maria Teeşanu
GALERIE

La stadionul Zimbru din capitală a avut loc ședința de lucru cu membrii proiectului Selecționatele Regionale WU14 (anul nașterii 2009-2010), scopul căreia a fost stabilirea planului de lucru pentru anul 2023.

Cu un cuvânt de salut către participanți a venit Dănuț Oprea, directorul tehnic FMF, care a subliniat importanța organizării Selecționatelor Regionale feminine și scopul acestora. 

La ședința de lucru, managerul proiectului, Natalia Ceban a prezentat totalurile anului 2022 și planul de activitate pentru acest an, detaliind unele aspecte organizatorice. De asemenea, antrenorii selecționatelor feminine, Elena Subbotina și Alexandra Bocancea au prezentat antrenorilor regionali programul de pregătire a jucătoarelor.

În anul 2022 peste 140 de fete au trecut prin selecții în regiuni, au fost realizate 46 de antrenamente și au avut loc 10 meciuri amicale. Totodată, cu scopul formării și completării lotului național WU15 a Moldovei, la CPSM din Vadul lui Vodă, timp de trei zile, a avut loc turneul selecționatelor regionale WU14.

În cadrul turneului au participat patru selecționate din patru regiuni ale țării: Nord, Centru, Est și Sud.

La seminar au mai participat Alexei Gheorghiu, managerul regional Sud, Iurie Covtun, managerul regional Est, Vitalii Jurat, managerul regional Nord, Vitalie Lungu, managerul regional Centru, Andrei Leonov, antrenorul regional Sud, Natalia Clipca, antrenorul regional Centru, Ivan Luca, antrenorul regional Nord și Victoria Ostapenco, antrenorul regional Est.