• Поддержи национальную сборную

Futsal U19. Lotul Naționalei pentru meciurile din grupa de calificare pentru EURO 2023

17 mar 2023 de Victor Daghi

Selecționerul Naționalei de futsal U19, Oleg Petrov a anunțat lotul format din jucători născuți în anii 2004-2006, cu care Moldova va lupta pentru calificarea la Campionatul European de futsal U19:

 

Portari: Vlad Slavinschi (Ciorescu), Dan Bîrcă (fără club), Nicolae Iacub (ȘS Mihai Viteazul Călărași)

Jucători de camp: Daniel Chiriac, Sergiu Godorojea, Victor Stropșa (tustrei, Next), Nichita Pagu, Maxim Danilov, Marius Condruc (tustrei, FT Răut Park), Dumitru Cucoș, Marius-Mihai Stepuleac (ambii, Nistru), Sergiu Crasilov, Alexei Tumuruc (ambii, Balkan Pharmaceuticals), Demian Tuliuliuc (Burevestnik), Lilian Cojușnean (fără club)

 

Reprezentativa de futsal U19 a Moldovei va porni în această primăvară într-o nouă campanie de calificare la EURO 2023. Micii tricolori vor evolua în Grupa 1 din Main Round, alături de Kazahstan, Slovenia și Polonia. Toate meciurile vor avea loc la complexul sportiv Futsal Arena FMF din comuna Ciorescu.

 

Programul meciurilor:

22 martie 2023: Slovenia – MOLDOVA (ora 15:00), Polonia – Kazahstan (18:00)

23 martie 2023: Slovenia – Polonia (15:00), MOLDOVA – Kazahstan (18:00)

25 martie 2023: Kazahstan – Slovenia (15:00), MOLDOVA – Polonia (18:00)

 

Câștigătoarea grupei noastre se va califica la turneul final, care va avea loc în orașul croat Poreč, în perioada 3-10 septembrie 2023.

 

Naționala de futsal U19 a Moldovei va participa pentru a treia oară la această competiție. În ediția 2019, tricolorii au terminat pe locul 3 grupa a 3-a preliminară din Main round, învingând Serbia (6-4) și cedând de la Portugalia (1-10) și Bosnia și Herțegovina (1-2). Iar în ediția 2022, mini-turneul de calificare s-a desfășurat în țara noastră, iar Naționala Moldovei a terminat grupa 6 preliminară pe locul 4, fiind învinsă de Belgia (0-6), Andorra (4-5) și Ucraina (0-5).  

 

Foto: www.gff.ge