Mijlocașul formației elene Panserraikos, Victor Stână a fost convocat de urgență la Naționala Moldovei chiar în ziua în care a marcat un gol pentru echipa sa în Liga a doua valorică a Greciei. Stână a jucat titular și a deschis scorul în minutul 7 al partidei cu Niki Volou, încheiată cu scorul de 2-0. După această victorie, Panserraikos și-a consolidat poziția de lideră a campionatului elen, Superliga 2, acumulând 34 de puncte după 13 etape.
”Am decis să-l convoc pe Victor Stână, după ce am văzut meciul lui de astăzi. În Grecia, campionatul a luat o pauză de o lună și jumătate, de aceea eu am avut o înțelegere cu Victor că îl voi urmări în meciul de azi să văd în ce condiție se află și ulterior voi lua o decizie. Și asta este normal, pentru că la Națională trebuie să joace jucătorii care sunt în cea mai bună formă la ora meciului. Iar Victor astăzi m-a convins că merită să fie convocat pentru partidele cu Feroe și Cehia”,
a declarat selecționerul Serghei Cleșcenco pentru fmf.md.
Victor Stână (24 de ani) a jucat până acum 5 meciuri la Naționala Moldovei pentru care a marcat 2 goluri. Ambele reușite, mijlocașul originar din localitatea Gura Galbenei, le-a realizat în partida Moldova - Liechtenstein 2-0, din septembrie trecut, în ultimul meci oficial al Naționalei din Liga Națiunilor.
”Vreau să-i informez pe suporteri că vor mai fi și alte convocări. În campionatul nostru mai avem o etapă weekendul care vine, după care voi mai convoca câțiva jucători, care se află în cea mai bună formă la moment. Rog suporterii să aibă răbdare și să fie alături de noi în aceste 2 meciuri de debut, extrem de importante pentru moralul jucătorilor și pentru parcursul nostru de mai departe”,
a mai spus Serghei Cleșcenco.
Victor Stână, convocat la Națională pentru meciurile cu Feroe și Cehia