În anul 1958 la Chișinău și-a început activitatea uzina Mikroprovod, una din cele mai cunoscute întreprinderi din republică. Conducerea uzinei nu putea ignora fenomenul „fotbal”, astfel că formația cu aceiași denumire participa regulat în competițiile orășenești.
Succesele echipei sunt strâns legate de numele lui Emanuil Berman, care a fost jucător și antrenor al echipei mai mult de 20 de ani. „Milik, așa îi ziceam noi, a fost un om și un antrenor extraordinar, își amintește Mihail Andronic, jucător la Mikroprovod, în prezent un reputat antrenor de copii și juniori. Bine educat, nu ridica niciodată glasul, întotdeauna era calm. Pentru noi Milik era un exemplu în toate. Pe mine m-a adus la echipă la începutul anilor ’80, după ce am făcut serviciul militar la Odesa. Aveam un colectiv unit, bine închegat și rezultatele nu au întârziat să apară”.
După ce în 1980 Mikroprovod a ocupat doar locul 9 (din 12) în campionatul Chișinăului, în anul următor echipa, spre surprinderea tuturor, a urcat pe podiumul de premiere, câștigând medaliile de argint. În cele 22 de meciuri disputate formația a obținut 14 victorii și 3 remize, a suferit 5 înfrângeri, acumulând 31 de puncte cu golaveraj 45-26. Campioană a devenit Moldovahidromaș care a adunat 36 de puncte, iar în spate au rămas echipe puternice, precum Etalon (30 p.), Vibropribor (27 p.), Politehnica (26 p.), Pișcemaș (23 p.) sau Rubin (22 p.), vice-campioana de anul trecut.
Din lotul echipei în acel sezon au făcut parte: portarii – Victor Batalov și Boris Godunov; fundașii – Anatoli Iașciuk (căpitanul echipei), Alexandr Cuzmenco, Oleg Vîja, Anatoli Lifciu (viitorul arbitru), Veaceslav Chirița, Valentin Smirnov și Ivan Hachi; mijlocașii – Igor Pivovarov (vice-căpitan), Ivan Cedîrean, Pavel Bîrcă, Stanislav Smirnov și Serghei Galagan; atacanții Mihail Andronic (tata viitorului internațional Valeriu Andronic) și Ion Țîgîrlaș (tata viitorului internațional Igor Țîgîrlaș). Antrenor – Emanuil Berman.
„Putem spune că eram o echipă semi-profesionistă. În prima jumătate a zilei mergeam la serviciu, iar după masă la antrenament. Conducerea uzinei în persoana directorului general V. Școrupeev și președintelui sindicatelor V. Cotic ne creau cele mai prielnice condiții. Iarna aveam cantonamente în munții Carpați, vara la Vadul lui Vodă”, rememorează Mihail Andronic.
Cele mai mari succese din istorie Mikroprovod le-a obținut în anul 1987, când a câștigat prestigiosul turneu dotat cu Cupa ziarului „Chișinăul de seară” și a obținut victoria la Spartachiada orașului între selecționatele Comitetelor sportive raionale și Asociațiile sportive benevole.
Cea de-a XIV-a ediție a Turneului „Chișinăul de seară” a debutat la 2 ianuarie 1987. La competiție au participat un număr record de echipe (64), care au fost repartizate în două grupe valorice. În prima grupă au evoluat 24 de echipe care au evoluat pe stadionul „Dinamo-2” a Școlii Miliției. Ele au fost repartizate în două grupe a câte 12, jucând fiecare cu fiecare într-un singur tur. Primele patru clasate se calificau în sferturile de finală.
Mikroprovod a jucat în grupa a II-a alături de Academik, Elektromașina, Internatul sportiv, Locomotiva, Moldgaz, Pișcemaș, Politehnic, Șciotmaș, Universitatea, Vibropribor și Volna. În clasamentul final echipa a ocupat locul 4 cu următoarele rezultate: 11 jocuri, 5 victorii, 4 remize, 2 înfrângeri, golaveraj 20-16, puncte – 14. Pe primele trei locuri s-au situat: Moldgaz (19 p., unica echipă care n-a suferit nicio înfrângere), Universitatea (16 p.), Șciotmaș (15 p.).
Mikroprovod în premieră s-a calificat în sferturile de finală unde a întâlnit câștigătoarea grupei I, Traktor. Favorită era echipa Uzinei de tractoare cu Anatoli Ianeț în rol de lider și care în etapa preliminară a avut un parcurs aproape perfect: 11 jocuri, +7=3-1, golaveraj 20-11, puncte – 17.
Cu toate acestea victoria au obținut-o cei de la Mikroprovod, care au înscris câte un gol în fiecare mitan, prin Serghei Galagan și Pavel Bîrcă.
„Competiția dotată cu Cupa ziarului „Chișinăul de seară” era foarte populară în acea perioadă. La unele partide erau prezenți câte 2-3 mii de spectatori... Cel mai greu din cadrul întregului turneu a fost meciul din semifinale cu Șciotmaș în care am învins cu același scor ca și în „sferturi”, 2-0. Am reușit să înscriu un gol în acea partidă”, povestește Mihail Andronic.
Tot 2-0 s-a încheiat și finala dintre Mikroprovod și Universitatea disputată într-o zi de sâmbătă, 28 martie 1987.
Astfel, echipa căreia la startul turneului specialiștii nu-i dădeau prea multe șanse la victorie a devenit câștigătoare, lăsând în urmă favoritele Traktor, Moldgaz și Universitatea, formație care a pierdut consecutiv a doua finală.
Iată componența învingătorilor: portari – Vasile Bargan și Vladimir Jugul, fundași – Anatoli Iașciuk, Alexandr Cuzmenco, Oleg Vîja, Petru Grigorița, Anatoli Lifciu, Veaceslav Chirița, Valentin Smirnov și Ivan Hachi; mijlocași – Igor Pivovarov, Ivan Cedîrean, Anatoli Armeanu, Stanislav Smirnov, Serghei Galagan și Iurie Rîncău; atacanți Pavel Bîrcă (desemnat cel mai bun atacant al turneului), Mihail Andronic și Fiodor Ceban. Antrenor – Emanuil Berman.
La sfârșitul lui iulie 1987 Mikroprovod a devenit și câștigătoarea Spartachiadei orașului Chișinău între selecționatele Comitetelor sportive raionale și Asociațiile sportive benevole.
În sezonul 1988 echipa n-a reușit să repete performanța de anul trecut din cadrul Turneului „Chișinăul de seară”. În sferturile de finală Mikroprovod a fost învinsă de viitoarea finalistă, Moldgaz, cu scorul de 2-1. Însă golgheter al competiției a devenit Mihail Andronic, care a reușit să înscrie de 13 ori. Cu unul mai puțin a marcat cunoscutul fotbalist Evgheni Piunovschi de la Moldgaz.
Echipa de fotbal Mikroprovod s-a destrămat imediat după căderea Uniunii Sovietice. Emanuil Berman s-a repatriat în Israel, formația a fost preluată de Mihail Andronic care a îndeplinit funcția de antrenor-jucător în anii 1991 și 1992. Criza financiară care a atins toate întreprinderile din republică s-a răsfrânt și asupra uzinei Mikroprovod care nu a mai putut întreține formația de fotbal.
* * *
Dacă vrei ca istoria echipei tale să apară pe site-ul FMF, scrie-ne tot ce știi despre fotbalul din localitatea ta și trimite-ne poze pe adresa: presa@fmf.md.
Frumoasele noastre duminici. Mikroprovod Chișinău