Comitetul Executiv al UEFA s-a reunit miercuri la Nyon, în Elveţia, şi a aprobat noi formate pentru competiţiile naţionale masculine care vor intra în vigoare în septembrie 2024.
Noul format al calificărilor europene pentru Euro sau Cupa Mondială va fi modificat, echipele urmând a fi extrase în 12 grupe de câte patru şi cinci echipe. Fiecare echipă va evolua acasă şi în deplasare cu toate celelalte adversare din grupă.
Echipele repartizate în grupe de cinci vor începe calificările în luna martie sau în luna iunie, dacă sunt calificate în sferturile de finală ale Ligii Naţiunilor sau sunt implicate în meciuri de promovare/retrogradare în competiţia respectivă. În schimb, grupele de câte patru echipe vor începe campania în luna septembrie.
Câştigătoarele celor 12 grupe din preliminariile europene se vor califica direct la Euro sau la Campionatul Mondial, în timp ce echipele de pe locul secund se vor califica fie direct, fie vor participa la meciurile de baraj (împreună cu echipele din Liga Naţiunilor pentru calificarea la Euro). O descriere vizuală a modului de calificare poate fi găsită AICI.
Nu a fost propusă nicio modificare pentru turneul final Euro, care va cuprinde în continuare 24 de echipe.
Acest nou format de preliminarii va fi implementat după Campionatul European din 2024.
În același timp, Liga Naţiunilor va fi extinsă cu o nouă rundă eliminatorie care se va disputa în luna martie, creând astfel continuitate între faza grupelor, care se încheie în luna noiembrie, şi finalele disputate în luna iunie. Câştigătoarele de grupă şi locurile secunde din Liga A vor obţine accesul în sferturile de finală. Mai departe, o dublă manşă va decide naţionalele care se califică în Final Four. Locul 3 din Liga A şi vicecampioanele din Liga B, alături de locul 3 din Liga B şi vicecampioanele din Liga C, vor juca un play-off de promovare/retrogradare în dublă manşă.
Aleksander Čeferin, președintele UEFA, a comentat deciziile Comitetului Executiv:
Crearea UEFA Nations League a fost o decizie foarte inspirată, înlocuind jocurile amicale cu meciuri mai competitive. Și acum, prin introducerea noii etape eliminatorii, echipele vor avea și mai multe oportunități de a progresa, păstrând același număr de jocuri în calendarul internațional al meciurilor. Previzibilitatea calificărilor europene a fost, de asemenea, abordată și schimbată cu un nou format care va oferi tuturor echipelor șanse egale de a se califica la turnee majore. Noul format promite să aducă mai mult interes față de competițiile naționale de fotbal din Europa.
Comitetul Executiv al UEFA a decis să schimbe locul desfășurării Supercupei UEFA 2023 de la Kazan, Rusia, la Atena, Grecia. Meciul se va disputa pe stadionul Georgios Karaiskakis din Pireu pe 16 august, la ora 21:00 CET (22:00 ora Moldovei).
Federaţia Slovacă de Fotbal a fost desemnată să găzduiască turneul final, cu 16 echipe, al Campionatului European UEFA U21 din 2025. Meciurile se vor juca pe opt stadioane din opt oraşe diferite în vara anului 2025.
Ca urmare a evoluţiei pandemiei de COVID-19 şi a evoluţiilor generale actuale din Europa, inclusiv eliminarea măsurilor anterioare în vigoare în majoritatea competiţiilor interne, Comitetul Executiv al UEFA a decis să întrerupă aplicarea protocolului UEFA Covid-19, “UEFA Return to Play Protocol”.
Comitetul Executiv al UEFA a aprobat Regulamentul Campionatului European U21, ediția 2023–25 și Regulamentul Campionatului European la fotbal feminin, ediția 2023–25.
Următoarea ședință a Comitetului Executiv al UEFA este programată pentru 4 aprilie 2023, cu o zi înainte de cel de-al 47-lea Congres ordinar al UEFA de la la Lisabona, Portugalia.
UEFA. Noi formate pentru competiţiile echipelor naţionale