DIVIZIA NAȚIONALĂ
Din cauza pandemiei COVID-19 ediția a XXX-a a campionatul a început abia pe 3 iulie 2020 și s-a disputat până în primăvara anului viitor (ultima etapă a avut loc pe 26 mai 2021).
Sheriff Tiraspol iarăși a avut un sezon de excepție, reușind să devină campioană cu mult înaintea încheierii întrecerii. În cele 36 de meciuri disputate „galben-negrii” au obținut 99 de puncte, suferind o singură înfrângere (pe 1 noiembrie 2020, în etapa a 17, tiraspolenii au cedat în deplasare în fața lui Petrocub Hâncești, gol marcat de Alexandru Bejan în min. 62). Sheriff a stabilit și un nou record al campionatului, realizând cea mai bună diferență de golaveraj: +109 (116 goluri marcate și numai 7 goluri primite).
Medaliile de aur le-au obținut următorii jucători: F. Castaneda (35 jocuri/28 goluri), C. Da Silva (28/1), R. Kapić (23/3), D. Kolovos (22/10), Ch. Petro (22/1), V. Posmac (21/1), R. Gadze (18/5), W. Sinisterra (18/2), V. Gaiu (17/0), F. Obilor (17/0), P. Wilson (17/7), L. Bizjak (16/9), A. Bliznicenko (16/8), S. Dahlström (16/1), K. Julien (16/1), A. Lukić (15/1), A. Traore (15/9), P. Banda (14/5), F. Costanza (14/0), N. Dago (14/5), Z. Mikulić (14/0), S. Thill (14/4), D. Arboleda (12/0), B. Mioč (12/0), S. Radeljić (12/0), D. Celeadnic (11/0), G. Dulanto (11/2), D. Marković (11/0), A. Belousov (10/0), O. Ndiaye (9/1), A. Abang (8/5), G. Boban (8/3), M. Kyabou (8/0), I. Peteleu (8/0), D. Dos Santos (6/0), A. Mudimu (6/1), M. Veloso (6/2), E. Gliga (5/0), M. Cojocaru (3/0), A. Hatman (1/0). Pe parcursul campionatului tiraspolenii au fost conduși de pe banca tehnică de trei antrenori principali: croatul Zoran Zekić (etapele 1-15), Victor Mihailov (etapele 16-21) și ucraineanul Iuri Vernidub (etapele 22-36).
După ce în ultimele 3 ediții Petrocub Hâncești a câștigat medaliile de bronz, de această dată echipa antrenată de Lilian Popescu s-a clasat pentru prima dată pe treapta a doua a podiumului de premiere. În sezonul 2020/21 „bronzul” a revenit fotbaliștilor de la Milsami Orhei instruiți de experimentatul Serghei Dubrovin.
Speranța Nisporeni a fost exclusă din campionat, conform deciziei Comitetului de competiții al FMF din 21 mai 2021, pentru două neprezentări.
A retrogradat Codru Lozova, iar Dacia-Buiucani Chişinău (locul 5) s-a retras din Divizia Națională din motive financiare.
Golgheterul ediţiei a devenit Frank Andersson Castañeda Vélez (Sheriff) – 28 goluri, urmat de Vladimir Ambros (Petrocub) – 16 g., Alexandru Antoniuc (Milsami) – 15 g., Roman Volkov (Sf. Gheorghe), Maxim Mihaliov (Dinamo-Auto) – câte 12 g.
Clasamentul final
J V E Î G P
1. SHERIFF Tiraspol 36 32 3 1 116-7 99
2. PETROCUB Hânceşti 36 25 8 3 82-18 83
3. MILSAMI Orhei 36 22 7 7 71-37 73
4. SFÂNTUL GHEORGHE Suruceni 36 21 4 11 65-43 67
5. DACIA-BUIUCANI Chişinău 36 13 9 14 44-45 48
6. DINAMO-AUTO Tiraspol 36 12 12 12 53-58 48
7. FC FLOREȘTI 36 9 5 22 37-85 32
8. ZIMBRU Chişinău 36 6 7 23 39-63 25
9. SPERANȚA Nisporeni 36 5 8 23 29-87 23
10. CODRU Lozova 36 2 3 31 26-119 9
DIVIZIA A
La startul Diviziei A s-au prezentat 14 formații. În locul promovatelor în Divizia Națională FC Florești și Dacia-Buiucani Chişinău, retrogradatei în Divizia B FC Sângerei și desființatelor CF Ungheni și Sparta Chișinău în sezonul 2020/21 au participat cele trei campioane ale Diviziei B: FC Fălești (seria Nord), FC Sucleia (seria Centru) și Olimp Comrat (seria Sud) și Sheriff-2 Tiraspol. Locul formației Zarea Bălți l-a ocupat Clubul sportiv de fotbal (CSF) Bălți.
Echipa de la nordul republicii a și devenit campioană. Bălțenii au fost superiori la toate capitolele. Nu întâmplător diferența dintre prima și a doua clasată a fost de 12 puncte. Este interesant faptul că în cele 26 de meciuri susținute CSF Bălți n-a avut nicio remiză. Cele 3 înfrângeri „alb-albaștrii” le-au suferit în confruntările cu FC Fălești (0-2, pe teren propriu), Spartanii Selemet (2-4, în deplasare) și Speranța Drochia (0-1, în deplasare).
Campioni au devenit: P. Gherman, M. Bucătaru, D. Danu, R. Gomez, P. Costin, N. Moțpan, I. Țîgîrlaș, S. Mișcov, S. Molociko, D. Burac, A. Drab, M. Țîșcul, A. Grosu, M. Golovatîi, E. Berco, I. Burlacu, I. K. Enyeribe, S. Carazanu, G. Ploniș, A. Medina, A. Stratan, Gr. Lefter, D. Secureanu, V. Chirciu, E. J. Gomez, D. Moșneaga.
Pe lângă titlul de campioni discipolii antrenorului ucrainean Igor Rahaiev au obținut și singura foaie de calificare în Divizia Națională.
De medaliile de argint s-a învrednicit FC Cahul-2005 (antrenor – Dmitri Arabadji). A fost pentru prima dată când o echipă din acest oraș urcă pe podiumul de premiere al Diviziei A.
Locul trei l-a obținut Sheriff-2 (antrenor – Șota Maharadze). Echipa secundă a tiraspolenilor iarăși a revenit în eșalonul secund al fotbalului moldovenesc după ce în ultimele două sezoane a evoluat în campionatul Moldovei de tineret-rezerve.
Titlul de golgheter al Diviziei A pentru a patra oară (după ucrainenii Alexandr Pocinciuk, Dmitro Koșakov și Andrii Nesteruk) a fost câștigat de un străin, nigerianului Godday Clement Udeh, de la FC Sucleia, care a marcat 25 de goluri. El a fost urmat de Serhii Molociko (CSF Bălți) – 24 g., Roman Șumchin (FC Cahul-2005) – 18 g., Mihai Țurcan (Speranța Drochia) – 17 g., Octavian Onofrei (Spartanii) – 15 g.
Clasamentul final
J V E Î G P
1. CSF BĂLŢI 26 23 0 3 85-17 69
2. FC CAHUL-2005 26 18 3 5 70-23 57
3. SHERIFF-2 Tiraspol 26 17 3 6 46-24 54
4. SPARTANII Selemet 26 14 4 8 57-42 46
5. FC SUCLEIA 26 14 4 8 64-38 46
6. SPERANŢA Drochia 26 12 6 8 49-42 42
7. OLIMP Comrat 26 11 5 10 51-44 38
8. ISKRA Râbniţa 26 9 8 9 53-49 35
9. TIGHINA Bender 26 9 3 14 42-61 30
10. REAL SUCCES Chişinău 26 7 7 12 44-35 28
11. VICTORIA Bardar 26 7 5 14 61-65 26
12. GRĂNICERUL Glodeni 26 7 1 18 25-61 22
13. FC FĂLEŞTI 26 6 0 20 40-92 18
14. FC SIREŢI 26 2 3 21 26-121 9
DIVIZIA B
• După o pauză de trei ani Divizia B iarăși a început să se dispute în două serii: Nord și Sud.
• În sezonul 2020/21, al treilea eșalon al fotbalului moldovenesc a avut următoarea structură: 24 cluburi au fost repartizate conform criteriului geografic în 2 serii: câte 12 echipe în fiecare.
• În competiţie au fost incluse următoarele echipe noi: FC Mănoileşti, Olimpia Bălţi și FC Visoca (în seria Nord); FC Cimişlia și Sokol Copceac (în seria Sud).
• Din Divizia A a retrogradat FC Sângerei (seria Nord).
• În ediția din 2020/21 a Diviziei B n-a evoluat niciun „farm-club”.
• FC Bogzeşti (seria Nord) și Academia Viitorul (seria Sud) au fost excluse din campionat, conform deciziei Comitetului de competiţii al FMF din 16 iunie 2021. În ultimele trei partide rămase de disputat au fost acordate victorii la „masa verde” (3-0) echipelor adverse.
• Cea mai mare diferenţă de scor a fost înregistrată în meciurile: FC Mănoileşti – FCM Ungheni 0-10 (7 noiembrie 2020, etapa a 11-a) – în seria Nord; Saksan Ceadîr-Lunga – Sinteza Căuşeni 13-1 (26 iunie 2021, etapa a 21-a) – în seria Sud.
• Golgheteri în Divizia B au devenit: Nicolai Porojniuc (FCM Ungheni) – 21 goluri (seria Nord), Alexei Diordiev (Saksan Ceadîr-Lunga) – 31 goluri (seria Sud).
• În Divizia A au promovat campioanele seriilor: FCM Ungheni (seria Nord) și Sporting Valea-Trestieni (seria Sud).
Seria Nord. Clasamentul final
J V E Î G P
1. FCM UNGHENI 22 16 6 0 93-13 54
2. CODRU-JUNIORI Călăraşi 22 15 4 3 49-19 49
3. CRUIZ PLUS Camenca 22 14 3 5 53-28 45
4. FC SÂNGEREI 22 13 4 5 64-34 43
5. FC EDINEŢ 22 11 7 4 55-25 40
6. OLIMPIA Bălţi 22 9 5 8 38-44 32
7. INTER Soroca 22 8 6 8 59-53 30
8. FC PEPENI 22 9 0 13 39-57 27
9. FC BOGZEŞTI 22 6 1 15 23-50 19
10. FC VISOCA 22 5 1 16 33-62 16
11. CF RÂŞCANI 22 3 3 16 24-72 12
12. FC MĂNOILEŞTI 22 1 4 17 23-96 7
Seria Sud. Clasamentul final
J V E Î G P
1. SPORTING Valea-Trestieni 22 19 2 1 92-7 59
2. SAKSAN Ceadîr-Lunga 22 18 3 1 94-26 57
3. FC SLOBOZIA MARE 22 13 1 8 53-54 40
4. CSF CRICOVA 22 12 3 7 42-33 39
5. ARF IALOVENI 22 12 3 7 51-37 39
6. SOKOL Copceac 22 10 2 10 35-42 32
7. FC VĂSIENI 22 7 7 8 31-39 28
8. MAIAK Chirsova 22 8 2 12 42-43 26
9. FC CIMIŞLIA 22 6 5 11 27-40 23
10. FC CONGAZ 22 6 4 12 33-50 22
11. SINTEZA Căuşeni 22 3 1 18 25-64 10
12. ACADEMIA VIITORUL 22 1 1 20 12-101 4
Istoria Campionatului Moldovei, ediția 2020/21