Renumitul fotbalist și antrenor Nicolai Tabaciuc ar fi împlinit astăzi 75 de ani. Fostul jucător al echipei Nistru Chișinău, antrenor emerit al Republicii Moldova s-a stins pe 13 noiembrie 2000. În fiecare an, pe 8 ianuarie, veteranii fotbalului moldovenesc organizează un meci amical pentru a-l omagia pe fostul mare jucător și antrenor moldovean.
A început să joace fotbal în orașul natal, Bălţi, sub îndrumarea lui Petru Jucovschi. În 1966 a debutat pentru selecţionata de juniori a RSSM la turneul unional „Nadejda”. Pe 3 septembrie 1966, la Liubertsy, regiunea Moscova, a intrat pe teren cu numărul 8 pe tricou în meciul cu formaţia Federaţiei Ruse, pierdut la limită cu 1-0. Peste cinci zile, la Chişinău, a fost convocat şi pentru meciul revanşă, scor 1-0 pentru Moldova. A jucat alături de Stroganov, Sulzin și Pogorelov.
A debutat în fotbalul mare pe 22 aprilie 1967 în oraşul natal la meciul Codru Bălţi – Dnestr Tiraspol, scor 1-0, arbitrat de regretatul Ilie Catînsus, iar peste două luni a înscris şi primul gol pentru formaţia bălţeană.
Tânărul fotbalist a jucat 3 ani la formaţiile din capitala nordului, Codru, Stroindustria și Pișcevik, în campionatul URSS, liga 3, pe post de mijlocaş şi uneori chiar de atacant.
A făcut armata la SKA Odesa, unde a jucat două sezone. Pe 23 aprilie 1970 a susţinut primul meci pentru formaţia din Odesa, în Cupa URSS. Tabaciuc l-a înlocuit pe Nicolai Mihailov în minutul 46 al partidei pierdute cu 1-0 în fața lui Lokomotiv Kherson.
Se întoarce acasă, dar oraşul Bălţi nu mai avea echipă în campionatul unional, astfel încât a dat curs ofertei venite de la Nistru Chişinău. Aici prinde lotul de bază, jucând mai mult retras, în defensivă.
A debutat la Nistru în anul 1972, înr-un meci de cupă cu Pamir Dușanbe. A fost o partidă cu ghinion pentru Tabaciuc, el înscriind în propria poartă, iar formația chișinăuiană a cedat cu 2-1. A înscris și pe 8 august, la Yaroslavl, dar deja în poarta echipei Șinnik, într-un meci care s-a terminat la egalitate, 1-1. A mai înscris o dată la Frunze, în poarta echipei Alga, dar Nistru a cedat cu 5-1.
În sezonul următor, 1973, când Nistru a terminat pe locul 2 și a promovat în liga superioară, Nicolai a marcat trei goluri şi din nou în returul campionatului, în poarta acelorași echipe - Șinnik şi Alga.
În 1974 Nistru a evoluat în prima divizie, iar Nicolai a nimerit în vizorul antrenorilor selecţionatei URSS, dar nu a mai apucat să joace nici o partidă. În schimb, în elita fotbalului, a înscris în poarta lui Ararat Erevan şi Cernomoreţ Odesa.
Din 1972 până în 1977 a jucat pentru Nistru în 189 de meciuri și a marcat 11 goluri. De două ori a fost desemnat cel mai bun jucător al clubului chișinăuian.
S-a transferat în anul 1978 la Podolie Hmelnițki, un club ucrainean din divizia a treia. Aici a jucat trei sezoane, bifând peste 100 de meciuri, în care a marcat 19 goluri. Apoi s-a întors la Chişinău.
După terminarea carierei de jucător a devenit arbitru. A arbitrat meciuri din Campionatul RSSM.
Apoi a lucrat ca antrenor. A antrenat micii fotbaliști de la școala de fotbal Nistru din capitală. Printre discipolii săi se numără şi jucători care au jucat la naţionala Moldovei: Iurie Miterev, Boris Cebotari, Denis Romanenco, Alexandru Scrupschi, Denis Calincov, Denis Crasilevschi și Serghei Cozlov, care au jucat și pentru selecționata de juniori a URSS.
S-a stins din viață la 52 de ani, la Chișinău.
Fragment din cartea ”110 Legende ale fotbalului moldovenesc”, de Valentin Iacovlev
In memoriam. Nicolai Tabaciuc