• Поддержи национальную сборную

Cadouri pentru copiii echipelor participante la turneul Viitorul

29 dec 2022 de Victor Daghi
GALERIE

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Federația Moldovenească de Fotbal și Liga Profesionistă de Futsal din Moldova au pregătit astăzi o surpriză plăcută pentru echipele participante la turneul Viitorul. Într-o atmosferă de sărbătoare, copiii au primit cadouri din partea lui Alexandru Epureanu, jucător la Istanbul Bașakșehir, Turcia, Sergiu Tacot, căpitanul Naționalei de futsal și Sergiu Epureanu, antrenorul reprezentativei de socca. La eveniment au fost prezenți Alexandru Golban, președintele Ligii Profesioniste de Futsal din Moldova, Sergiu Ursul, manager de dezvoltare FMF și Vladimir Colbasiuc, secretar general LPFM.

 

Turneul Viitorul, la care participă 12 echipe de futsal U14, este organizat în premieră de către Federația Moldovenească de Fotbal și Liga Profesionistă de Futsal din Moldova. În zilele de 27 și 28 decembrie, la complexul sportiv din satul Pănășești, raionul Strășeni, s-au disputat 12 meciuri din cadrul fazei grupelor. Astăzi se joacă sferturile de finală, iar pe 8 ianuarie 2023 sunt programate semifinalele, meciul pentru locul 3 și finala.