• Поддержи национальную сборную

Seminar metodic cu arbitrii și observatorii de arbitri din campionatul de futsal

20 dec 2022 de Victor Daghi
GALERIE

Departamentul de arbitri al FMF, Comitetul de Arbitri (CA) și Liga Profesionistă de Futsal din Moldova (LPFM) au organizat în sala de conferințe a complexului sportiv Futsal Arena FMF din comuna Ciorescu un seminar metodic cu participarea arbitrilor și observatorilor de arbitri din campionatul național de futsal.

 

Au participat Vladimir Antonov, vicepreședinte CA, observator de arbitri UEFA și instructor al forului european de fotbal, Anatolie Bodean, inspector federal responsabil de arbitraj, Vladimir Colbasiuc, secretar general LPFM, Victor Bughenko, arbitru de futsal FIFA, observatorii de arbitri Olga Tanscaia, Valeriu Robu, Valeriu Sorochin, Vitalie Gavrilov, precum și 14 arbitri: Octavian Cepoi, Ruslan Muntean, Valeriu Minciuna, Dumitru Plămădeală, Sergiu Proca, Denis Ivlev, Iulian Galamiga, Alexandru Crasaniuc, Valeriu Pavlov, Ruslan Bordan, Sergiu Pascari, Serghei Scubii, Vlad Marin și Yelyzaveta Indycha.

 

Victor Bughenko, arbitru de futsal FIFA, a pregătit un rezumat video cu meciurile primei părți a campionatului de futsal pentru a analiza mai multe faze de joc în care arbitrii au luat decizii corecte sau au comis greșeli. Fazele complicate de la unele meciuri au fost examinate cu atenție în intenția ca “fluierașii” moldoveni să nu mai greșească în asemenea situații în meciurile următoare.

Foto: Anna ROTARY