• Поддержи национальную сборную

Istoria Campionatului Moldovei, ediția 2013/14

27 noi 2022 de Andrei Prodan

DIVIZIA NAȚIONALĂ

Fotbaliștii de la Veris Chișinău, revelația campionatului din 2013/14

Al treilea an la rând și a treisprezecea oară în istorie titlul de campioană a revenit formației Sheriff Tiraspol. „Galben-negrii” conduși de pe banca tehnică de Veaceslav Rusnac iarăși au dominat competiția reușind cele mai multe victorii (28), cele mai puține înfrângeri (2), cel mai bun golaveraj (98-16) și întrecând a doua clasată cu 15 puncte.

 

De medaliile de aur s-au învrednicit: V. Furdui (29 jocuri/1 gol), H. Luvannor (28/26), V. Paireli (28/2), Ricardinho (28/8), K. Metoua (27/3), I. Isa (26/13), M. Samardžić (24/1), Cadu (23/7), Melli (23/3), D. Paye (23/0), D. Stajila (23/0), M. Stanojević (23/0), W. Balima (21/1), V. Bîrdan (17/1), B. Pires (17/12), A. Pașcenco (15/1), K. Moyal (14/1), Jununho Potiguar (11/9), Ernandes (9/0), V. Lisa (9/2), Fernando (8/2), S. Juric (8/0), A. Bolșacov (7/0), William (7/0), V. Macrițchi (6/1), A. Scripcenco (4/0), V. Tomić (3/0), M. Markovski (2/1), I. Bondarenco (1/0), I. Dima (1/0), K. Henrique (1/0), P. Lela (1/0), A. Pešić (1/0), A. Puntus (1/0), D. Semirov (1/0), A. Zabun (1/0).

 

Mult mai captivantă s-a dovedit a fi lupta pentru medaliile de argint. Pe locul secund în premieră s-a clasat FC Tiraspol antrenată de Vlad Goian. Un singur punct a cedat „roș-verzilor” debutanta turneului Veris Chișinău. De menționat că cele două înfrângeri în campionat Sheriff le-a suferit în fața acestor echipe, ambele cu scorul de 1-2. Pe parcursul competiției formația din capitală i-a avut la timonă pe Dănuț Stelian Oprea, Igor Dobrovolski și Lilian Popescu.

 

În acel sezon destul de bine s-a prezentat și Zimbru Chișinău. Pe lângă locul 4 ocupat în campionat formația din capitală a câștigat Cupa Moldovei învingând în finală pe Sheriff cu scorul de 3-1. Pentru „galben-verzi” a urmat și succesul din Supercupă (1-1 și 4-3 după executarea loviturilor de departajare în fața campioanei).

 Deocamdată acestea sunt ultimele trofee din palmaresul Zimbrului.

 

Rapid s-a retras din campionat după etapa a 19-a, iar în meciurile rămase nedisputate echipei i s-au acordat înfrângeri „la masa verde” (0-3). Formația din Ghidighici alături de „lanterna roșie” (Speranţa Crihana Veche) a retrogradat din Divizia Națională.

 

Golgeterul ediţiei a fost brazilianul naturalizat Silva HENRIQUE de Sousa LUVANNOR (Sheriff) care a marcat 26 goluri. El a fost urmat de Viorel Frunză (Veris) – 18 g., Miloš Krkotić (Dacia) – 14 g., Gheorghe Boghiu (Milsami), Ismail Isa (Sheriff) și Serghei Țîganov (Zimbru) – tustrei câte 13 g.

 

                                                          Clasamentul final

                                                            J          V         E         Π               G                   P

1. SHERIFF Tiraspol                        33        28        3          2          98-16              87

2. FC TIRASPOL                              33        21        9          3          60-27              72

3. VERIS Chişinău                           33        21        8          4          74-25              71

4. ZIMBRU Chişinău                       33        18        7          8          56-24              61

5. DACIA Chişinău                          33        18        7          8          68-29              61

6. MILSAMI Orhei                           33        17        5          11        54-32              56

7. FC COSTULENI                           33        16        4          13        43-33              52

8. DINAMO-AUTO Tiraspol           33        9          4          20        37-72              31

9. RAPID Ghidighici                       33        6          4          23        27-75              20*

10. ACADEMIA Chişinău              33        5          4          24        26-88              19

11. OLIMPIA Bălţi                          33        5          3          25        26-77              18

12. SPERANŢA Crihana Veche    33        4          2          27        20-91              11*

* Prin decizia FMF, Rapid și Speranţa Crihana Veche au fost penalizate cu 2, respectiv 3 puncte pentru neachitarea datoriilor salariale faţă de jucători.

 

DIVIZIA A

Lupta pentru titlu în cel de-al doilea eșalon al fotbalului moldovenesc a fost viu disputată între Saxan Ceadîr Lunga și Dacia-2 Buiucani Chişinău. În final mai bună s-a dovedit a fi echipa de la sudul republicii care a întrecut adversara doar cu un singur punct. Jucătorii de la Saxan au fost superiori și în meciurile directe: 1-1, acasă; 2-1, în deplasare. O evoluție excelentă au avut-o fotbaliștii din Ceadîr Lunga pe teren propriu: în cele 12 meciuri disputate ei au obținut 10 victorii (dintre care 7 la scor) și 2 egaluri. Pe parcursul campionatului Saxan a fost condusă de pe banca tehnică de Ivan Burdeniuc (în tur) și ucraineanul Volodimir Liutîi (în retur), campion olimpic în 1988 alături de Igor Dobrovolski.

 

Pentru Saxan au evoluat: D. Andronic, M. Bogaciuc, C. Calmîș, Iu. Cebotari, M. Cebotari, V. Copanji, V. Cravcescu, I. Demerji, O. Iastrebov, I. Ioncioglo, S. Istrati, V. Jancov, Gh. Mîță, Gh. Nicologlo, A. Popovici, D. Popovici, A. Porfireanu, A. Prepelița, D. Radu, M. Robu, A. Sobolev, D. Teleghin, V. Țuguțchi, D. Vornișel.

 

După cum am menționat de puțin au ratat medaliile de aur chișinăuienii de la Dacia-2 Buiucani (antrenor – Ivan Mandrîcenco). Medaliile de bronz ale Diviziei A în premieră le-au câștigat fotbaliștii de la Victoria Bardar (antrenor – Alexandru Novicov).

 

Foarte slab s-au prezentat echipele promovate din Divizia B care au ocupat ultimele două poziții în clasament. Reprezentanta Sudului (FC Slobozia Mare) s-a clasat pe ultimul loc cu doar 7 puncte (singura victorie a fost obținută pe teren propriu în fața echipei FC Edineț, 1-0), iar campioana seriei Nord (CF Râșcani) a ocupat al doilea loc de la coadă.

 

A fost ultima apariție pe arena republicană a unei echipe cu tradiții, Locomotiva Bălți. Înaintea campionatului „feroviarii” au fuzionat cu echipa secundă a Olimpiei, iar după încheierea competiției formația s-a desființat.

 

Clasamentul final

            J           V         E         Î              G                  P

1. SAXAN Ciadîr Lunga                                         24        18        4          2          66-12             58

2. DACIA-2 BUIUCANI Chişinău                           24        18        3          3          53-20             57

3. VICTORIA Bardar                                               24        13        5          6          44-30             44

4. SHERIFF-2 Tiraspol                                           24        12        6          6          44-19             42

5. SFÂNTUL GHEORGHE Suruceni                      24        12        3          9          40-28             39

6. ZIMBRU-2 Chişinău                                           24        10        7          7          41-26             37

7. INTERSPORT-AROMA Cobusca Nouă            24        8          6          10        35-40             30

8. FC EDINEŢ                                                          24        9          3          12        35-37             30

9. REAL SUCCES Chişinău                                   24        7          6          11        31-45             27

10. GĂGĂUZIA Comrat                                         24        7          5          12        31-53             26

11. OLIMPIA-2 LOCOMOTIVA Bălţi                    24        4          8          12        25-53             20

12. CF RÂŞCANI                                                    24        4          6          14        27-58             18

13. FC SLOBOZIA MARE                                      24        1          4          19        14-65              7

 

DIVIZIA B

• În sezonul 2013/14, al treilea eșalon al fotbalului moldovenesc a avut următoarea structură: 29 cluburi au fost repartizate conform criteriului geografic în 3 serii: câte 10 echipe în seriile Nord și Centru și 9 – în seria Sud.

 

• În competiţie au fost incluse următoarele echipe noi: FC Budăi (seria Nord); CFR Ialoveni, Speranța Nisporeni (seria Centru); Anina-ȘS Anenii Noi, FC Comrat, Dinamo-Auto-2 Tiraspol, Rapid-2 Petrocub Sărata Galbenă (seria Sud).

 

• CF Ungheni, Iskra Râbnița și Grănicerul Glodeni au luat locurile echipelor ABUS Ungheni, ȘS-2 Narubai Râbnița și FC Glodeni.

 

• Înaintea campionatului Flacăra Fălești și-a schimbat denumirea în FC Fălești.

 

• În sezonul 2013/14 au evoluat trei „farm-cluburi”: Real Succes-2 (seria Centru), Dinamo-Auto-2 Tiraspol și Rapid-2 Petrocub Sărata Galbenă (ambele din seria Sud).

 

• Echipa Tighina Bender (seria Centru) a fost exclusă din campionat conform deciziei Comitetului de Competiții din 3 aprilie 2014, iar toate rezultatele cu participarea acesteia au fost anulate (după tur: 9 meciuri, +2=1-6, golaveraj 16-25, puncte – 7).

 

• Cea mai mare diferenţă de scor a fost înregistrată în meciurile: FC Budăi – FC Dava Soroca 6-0 (26 octombrie 2013, etapa a 7-a) – în seria Nord; Real Succes-2 Chişinău – Universitatea Agrară Chişinău 9-0 (13 octombrie 2013, etapa a 5-a) – în seria Centru; Maiak Chirsova – FC Congaz 11-0 (3 mai 2014, etapa a 15-a) – în seria Sud.

 

• Golgheteri în Divizia B au devenit: Sergiu Platica (FC Budăi) – 19 goluri (seria Nord), Mihail Cojusea (Codru Juniori Călărași) – 14 goluri (seria Centru), Dmitri Calaraș (FC Comrat) – 18 goluri (seria Sud).

 

• În Divizia A au promovat campioanele celor trei serii: FC Budăi, Speranța Nisporeni și Rapid-2 Petrocub Sărata Galbenă.

 

Seria Nord. Clasamentul final

             J           V         E         Π             G                   P

1. FC BUDĂI                                     18        13        4          1          43-11              43

2. FC SÂNGEREI                              18        11        4          3          28-11              37

3. FC FLOREŞTI                               18        8          5          5          33-28              29

4. DAVA Soroca                               18        7          4          7          24-34              25

5. ISKRA Râbniţa                             18        7          3          8          30-32              24

6. CF UNGHENI                                18        6          5          7          39-32              23

7. FC FĂLEŞTI                                  18        5          6          7          21-30              21

8. FC TELENEŞTI                             18        3          7          8          15-20              16

9. CS DROCHIA                                18        5          1          12        16-38              16

10. GRĂNICERUL Glodeni              18        3          5          10        29-42              14

 

Seria Centru. Clasamentul final

           J          V         E         Π              G                  P

1. SPERANŢA Nisporeni               16        12        0          4          43-16              36

2. CFR IALOVENI                            16        11        3          2          37-18              36

3. CODRU JUNIORI Călăraşi         16        9          3          4          30-16              30

4. REAL SUCCES-2 Chişinău         16        9          2          5          42-28              29

5. SINTEZA Căuşeni                       16        7          4          5          40-30              25

6. CSF CRICOVA                              16        7          3          6          27-27              24

7. CODRU Lozova                            16        4          3          9          33-43              15

8. OLAN Olăneşti                             16        2          0          14        11-46                6

9. UNIV. AGRARĂ Chişinău            16        1          2          13        18-57                5

TIGHINA Bender                            a fost exclusă

 

Seria Sud. Clasamentul final

                   J           V         E         Π             G                   P

1. RAPID-2 PETROCUB S. Galbenă    16        13        0          3          45-12              39

2. FC COMRAT                                      16        12        2          2          46-16              38

3. FC CAHUL-2005                               16        10        2          4          38-18              32

4. DINAMO-AUTO-2 Tiraspol              16        9          0          7          26-22              27

5. PRUT Leova                                      16        7          3          6          26-23              24

6. ANINA-ŞS Anenii Noi                      16        4          4          8          25-34              16

7. SPARTA Selemet                             16        4          0          12        15-39              12

8. MAIAK Chirsova                              16        2          3          11        31-43                9

9. FC CONGAZ                                     16        2          2          12        17-68                8

 

 

Sheriff Tiraspol, campioana Moldovei, sezonul 2013/14