• Support National Team

Masculin (Naționale)

LIVE 19:00. Moldova - Azerbaidjan 1-2

16 noi 2022 de Victor Daghi
GALERIE

LIVE – TV PRIME

 

Moldova – Azerbaidjan 1-2 

Au marcat:  Nichita MOȚPAN (90+2) / Emin MAKHMUDOV (28), Alexey ISAEV (42)

 

16 noiembrie. Chișinău. Stadionul Zimbru

Arbitru: Denis SHURMAN

Asistenți: Olexandr ZHUKOV și Viktor NYZHNYK (tustrei, Ucraina)

Al 4-lea oficial: Roman JITARI (Moldova)

 

Moldova: 1.Dumitru CELEADNIC, 2.Oleg REABCIUK, 4.Igor ARMAȘ, 7.Artur IONIȚĂ, 10.Eugeniu COCIUC, 11.Vitalie DAMAȘCAN, 13.Mihail CAIMACOV, 14.Iurie IOVU, 17.Daniel DUMBRAVANU, 21.Ioan-Călin REVENCO, 22.Vadim RAȚĂ

Rezerve: 12.Cristian AVRAM, 23.Dorian RAILEAN, 3.Vadim BOLOHAN, 5.Mihail PLATICA, 6.Cristian DROS, 8.Nichita MOȚPAN, 9.Mihail ȘTEFAN, 15.Ion JARDAN, 16.Victor STÎNĂ, 18.Marius IOSIPOI, 19.Virgiliu POSTOLACHI, 20.Sergiu PLATICA,  24.Iaser ȚURCAN, 25.Nicky CLEȘCENCO, 26.Serafim COJOCARI

Antrenor: Serghei CLEȘCENCO  

 

Azerbaidjan: 12.Shakhrudin MAGOMEDALIYEV, 6.Hojjat HAGVERDI, 8.Emin MAKHMUDOV, 11.Ramil SHEYDAEV, 15.Bakhtiyar HASANALIZADA, 18.Anton KRIVOTSYUK, 19.Elvin JAFARGULIYEV, 20.Richard ALMEIDA, 21.Ozan KOKCIU, 22.Alexey ISAEV, 24.Musa GURBANLI

Rezerve: 1.Emil BALAYEV, 23.Salahat AGAYEV, 2.Amin SEYDIYEV, 3.Azer SALAHLI, 4.Bahlul MUSTAFAZDE, 5.Jalal HUSEYNOV, 7.Namik ALASKAROV, 9.Renat DADAȘOV, 10.Mahir EMRELI, 13.Jeyhun NURIYEV, 14.Anatolii NURIIEV, 16.Elvin JAMALOV, 17.Tural BAYRAMOV, 25.Rovlan MURADOV, 26.Gismat ALIYEV

Antrenor: Giovanni DE BIASI

 

Echipa Națională a Moldovei va juca astăzi penultimul meci din acest an. Adversara noastră este selecționata din Azerbaidjan. Partida, care se va disputa pe stadionul Zimbru din Chișinău, va începe la ora 19:00 și va fi transmisă în direct de postul de televiziune Prime, doar pe teritoriul Republicii Moldova.

 

Biletele sunt disponibile online pe site-ul BILETE.FMF.MD. Prețul începe de la 40 de lei.

 

Moldova va evolua azi în echipament roșu complet, iar jucătorii din Azerbaidjan vor fi echipați în tricouri, șorturi și jambiere albe. 

 

Ucraineanul Denys Shurman va arbitra meciul Moldova - Azerbaidjan. El va fi ajutat de către asistenţii Oleksandr Zhukov și Viktor Nyzhnyk. Al patrulea oficial va fi Roman Jitari (Moldova).

 

Jocul cu Azerbaidjan va fi cu numărul 270 pentru Naționala Moldovei. Reprezentativa noastră a înregistrat 52 de victorii, 61 egalități și 156 de înfrângeri. Golaveraj: 212-452. 

 

Pentru tricolori urmează duminică, 20 noiembrie, de la ora 20:30, ultimul meci din acest an, cu România. Partida va avea loc pe stadionul Zimbru.

 

Naționala Moldovei a învins în ultimele 3 meciuri din Liga Națiunilor, 2-1 cu Andorra, 2-1 cu Letonia, și 2-0 cu Liechtenstein. Pentru prima dată în istorie tricolorii au obținut trei victorii consecutive în meciuri oficiale!

 

Mijlocașul Victor Stînă a marcat în meciul trecut, cu Liechtenstein (2-0), primele goluri pentru tricolori. Ultima dată un fotbalist moldovean a reușit o dublă acum 4 ani: Radu Gînsari a punctat de două ori în partida cu San Marino (2-0, 12 octombrie 2018) din cadrul Ligii Națiunilor, ediția 2018/19.

 

Apărătorul Ion Jardan poate juca astăzi partida cu numărul 50 în tricoul Naționalei Moldovei, iar Vadim Bolohan – a 40-a.

 

Doi jucători, mijlocașul Serafim Cojocari și fundașul Mihail Ștefan pot debuta azi pentru tricolori.

 

Selecționerul Serghei Cleșcenco poate apela azi la serviciile apărătorului Oleg Reabciuk, care a lipsit de la meciurile trecute cu Letonia și Liechtenstein, fiind accidentat. În schimb, fundașul Veaceslav Posmac (Boluspor, Turcia) nu a fost lăsat de club să vină la Națională, iar atacantul Maxim Cojocaru (Petrocub) și fundașul Artur Craciun (Hapoel Kfar Saba, Israel) sunt accidentați. Nici atacantul Ion Nicolaescu (9 goluri pentru Națională) nu va juca în partida de azi. Selecționerul Serghei Cleșcenco a declarat la conferința de presă de ieri că nu va risca să-l folosească azi pe fotbalistul echipei Beitar Ierusalim, care a jucat luni seara în campionatul Israelului.

 

Reprezentativa din Azerbaidjan (locul 123 în clasamentul FIFA) s-a clasat pe locul doi în grupa 3, Liga C. Azerii au adunat 10 puncte, cu 3 mai puține decât câștigătoarea Kazahstan. Reprezentativa azeră a obținut 3 victorii (2-0 cu Belarus, 2-1 cu Slovacia și 3-0 cu Kazahstan), o remiză (0-0 cu Belarus) și a fost învinsă în 2 partide (0-2 cu Kazahstan și 0-1 cu Slovacia). La fel ca și Moldova, azerii au învins în ultimele 3 meciuri din Liga Națiunilor.

 

Fundașul Badavi Huseynov (Qarabag, 65 meciuri, 1 gol) nu va juca în meciul de azi, el fiind accidentat.

 

Antrenorul echipei este italianul Gianni De Biasi (66 ani). El se află la cârma reprezentativei azere din 11 iulie 2020, când l-a înlocuit pe croatul Nikola Jurčević. Sub comanda lui De Biasi azerii au susținut 28 de meciuri, în care au obținut 5 victorii, 7 remize și au suferit 16 înfrângeri, inclusiv de la Moldova cu 1-0, anul trecut. De Biasi este fost jucător la Treviso, Reggiana, Pescara, Brescia, Palermo și Vicenza (toate, Italia). A mai antrenat Bassano Virtus 55 (juniori), Vicenza (juniori), Vastese, Carpi, Cosenza, SPAL, Modena, Brescia, Torino, Udinese, toate din Italia, Levante și Alaves, ambele din Spania, și Naționala Albaniei. A calificat Albania la EURO 2016 și a fost decorat cu Medalia de Onoare de către Președintele Albaniei, Bujar Nishani.

 

După meciul de la Chișinău, pentru selecționata Azerbaidjanului urmează încă un meci amical, cu Macedonia de Nord (20 noiembrie, Skopje).

 

Moldova a mai jucat până acum 11 meciuri cu azerii la nivel de echipe reprezentative, înregistrând un bilanț pozitiv: 4 victorii, 5 remize și 2 înfrângeri. Golaveraj: 9-6.

 

02.09.1994 Moldova – Azerbaidjan 2-1 meci amical

22.03.1998 Azerbaidjan – Moldova 1-0 meci amical

24.03.2001 Azerbaidjan – Moldova 0-0 prel. CM-2002

01.09.2001 Moldova – Azerbaidjan 2-0 prel. CM-2002

31.03.2004 Moldova – Azerbaidjan 2-1 meci amical

09.02.2005 Azerbaidjan – Moldova 0-0 meci amical

18.05.2006 Moldova – Azerbaidjan 0-0 meci amical

26.05.2010 Moldova – Azerbaidjan 1-1 meci amical

17.11.2015 Azerbaidjan - Moldova 2-1 meci amical

30.01.2018 Azerbaidjan - Moldova 0-0 meci amical

06.06.2021 Moldova - Azerbaidjan 1-0 meci amical

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.