A treia ediţie a Cupei Mondiale s-a disputat în Franţa, între 4 şi 19 iunie 1938. A fost prima ediţie la care atât ţara gazdă, cât şi deţinătoarea trofeului s-au calificat automat la turneul final.
 

Franţa a fost aleasă gazdă de către FIFA în august 1936.

Site-ul FIFA notează că în timpul unei perioade de turbulenţe politice din Europa, cu un an înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Italia a devenit prima echipă care a reuşit să îşi apere titlul cucerit anterior, învingând în finală selecţionata Ungariei cu 4-2.

Meciurile s-au desfăşurat pe zece stadioane modernizate din nouă oraşe: Stade du Fort Carré din Antibes, Parc Lescure din Bordeaux, Stade Cavée Verte din Le Havre, Stade Victor Boucquey din Lille, Stade Vélodrome din Marsilia, Parc des Princes şi Stade Olympique de Colombes din Paris, Vélodrome Municipal din Reims, Stade de la Meinau din Strasbourg şi Stade Chapou din Toulouse.

Iniţial, au fost 16 echipe participante, dar Austria a fost anexată la Germania, astfel că turneul final s-a desfăşurat doar cu 15 echipe. Competiţia s-a desfăşurat în sistem eliminatoriu, ca şi la ediţia din 1934. Nu s-au format grupe, ci s-au disputat direct optimile de finală.

Participantele au fost: 12 din Europa - Belgia, Cehoslovacia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Norvegia, Olanda, Polonia, România, Suedia şi Ungaria, două din America - Brazilia şi Cuba şi una din Asia - Indiile de Est (Indonezia). Printre absenţi s-a numărat Argentina, care câştigase Copa America în 1937. Argentinienii şi-au dorit şi ei organizarea CM 1938, dar nu au fost selectaţi. A lipsit şi echipa Uruguayului, prima campioană mondială refuzând să participe. Locul austriecilor le-a fost oferit englezilor, inventatorii fotbalului, dar Anglia nu a acceptat oferta FIFA.

La 4 şi 5 iunie 1938, au avut loc optimile de finală: Germania - Elveţia 1-1, Ungaria - Indiile de Est 6-0, Cuba - România 3-3, Franţa - Belgia 3-1, Italia - Norvegia 2-1, Brazilia - Polonia 6-5 şi Cehoslovacia - Olanda 3-0. La 9 iunie, s-au rejucat partidele terminate la egalitate, astfel că elveţienii au acces în sferturi după ce i-au bătut pe germani cu 4-2, iar cubanezii i-au înfrânt pe români cu 2-1.

În sferturile de finală, jucate la 12 iunie, Ungaria s-a impus în faţa Elveţiei cu 2-0, Suedia a zdrobit Cuba cu 8-0, Italia a trecut de Franţa cu 3-1, iar partida Brazilia - Cehoslovacia s-a încheiat la egalitate: 1-1. La 14 iunie, ultima partidă s-a rejucat, iar atunci brazilienii i-au învins pe cehoslovaci cu 2-1.

La 16 iunie s-au disputat semifinalele. Ungaria a spulberat Suedia cu 5-1 pe renumitul Parc des Princes din Paris. Eroul meciului a fost Gyula Zsengellér, care a reuşit un hat-trick după ce echipa sa fusese condusă de suedezi încă din primul minut al meciului. Celelalte două goluri ale Ungariei au fost înscrise de Pál Titkos şi György Sárosi.

Italia a trecut cu 2-1 de Brazilia, căreia i-a lipsit golgheterul Leonidas. Acesta marcase trei goluri în partida cu Polonia, dar antrenorul Pimenta a decis să îl lase pe banca de rezerve tocmai în semifinală. Gino Colaussi şi Giuseppe Meazza au înscris pentru italieni, iar pentru brazilieni a marcat Romeu.

În finala mică, brazilienii şi-au adjudecat medaliile de bronz, după 4-2 cu Suedia, la Bordeaux.

Statistica Campionatului Mondial din 1934 o găsiți AICI.
 

În finală, antrenorul italian Vittorio Pozzo a făcut istorie câştigând al doilea trofeu consecutiv (4-2) cu o echipă reformată a Italiei, după triumful din 1934. Meciul s-a disputat la 19 iunie, pe stadionul Colombes din Paris. Echipa Ungariei era antrenată la acea vreme de Alfred Schaffer. Pentru selecţionata Italiei, au marcat câte două goluri Silvio Piola şi Gino Colaussi, în timp ce pentru unguri au înscris Titkos şi Sárosi. De remarcat faptul că, în 1936, Squadra Azzurra cucerise şi titlul olimpic la Berlin. Finala a fost arbitrată de francezul Georges Capdeville.

Brazilianul Leonidas a fost cel mai bun marcator al turneului, cu şapte goluri. Cunoscut sub numele de "Omul de cauciuc", conform www.fifa.com, acesta i-a uimit pe spectatorii francezi, cu abilităţile sale acrobatice.

În cele 18 partide disputate în total, incluzând rejucările, s-au marcat 84 de goluri, potrivit sursei citate. Cea mai prolifică echipă a fost cea a Ungariei (15 goluri), urmată de Brazilia (14), Italia şi Suedia (câte 11).

Primul autogol din istoria Mondialului s-a produs la ediţia din 1938. A fost "opera" elveţianului Ernst Loertscher, care a înscris în propria poartă în partida cu Germania din optimile de finală.

Reprezentativa României a participat pentru a treia oară la rând la Campionatul Mondial. Tricolorii au fost scutiţi de preliminarii, după ce Egiptul s-a retras înaintea disputării dublei manşe pentru calificare.

În 1938, în Franţa, echipa naţională a României a înregistrat contraperformanţa de a fi eliminată încă din primul tur de selecţionata Cubei, prezentă pentru prima oară la o competiţie internaţională. Prima partidă, disputată la 5 iunie 1938, la Toulouse, în prezenţa a 7.000 de spectatori, se terminase la egalitate: 3-3. Golurile românilor au fost înscrise de Silviu Bindea şi Iuliu Baratki. Pentru cubanezi, au înscris Hector Socorro, Tomas Fernandez şi Juan Tunas.

În rejucarea ce a avut loc după patru zile, în aceeaşi locaţie. Deşi antrenorul României, Alexandru Săvulescu, schimbase şapte jucători din primul 11, Cuba a învins cu 2-1. România a deschis scorul în minutul 35, prin Ştefan Dobay, dar cubanezii şi-au luat revanşa după pauză, prin Hector Socorro şi Carlos Oliveira.

România a venit la turneul final cu un lot de 21 de jucători: portari - Dumitru Pavlovici, Mircea David şi Robert Sadowsky, fundaşi - Iacob Felecan, Lazăr Sfera, Rudolf Bürger şi Vasile Chiroiu, mijlocaşi - Andrei Bărbulescu, Gheorghe Răşinaru, Ladislau Raffinski şi Vintilă Cossini şi atacanţii Coloman Braun Bogdan, Ioachim Moldoveanu, Ionică Bogdan, Iuliu Baratky, Iuliu Bodola, Iuliu Prassler, Joszef Nagy, Nicolae Kovacs, Silviu Bindea şi Ştefan Dobay.

Cupa Mondială a luat o pauză forţată de 12 ani, din cauza celui de-al Doilea Război Mondial.