Comitetul Executiv UEFA a aprobat un nou sistem competițional care va decide echipele naționale care se vor califica la Campionatul European și Campionatul Mondial. Schimbările au loc în linie cu Strategia pentru fotbal feminin a UEFA.
Astfel, fiecare ciclu de calificare va avea două etape. În prima fază, naționalele vor juca în Nations League, competiție în urma căreia își pot trece în palmares un trofeu european și care, o dată la patru ani, va decide echipele europene calificate la Jocurile Olimpice.
Reprezentativele vor fi împărțite în 3 ligi valorice, apoi repartizate în grupe de câte 3 sau 4 echipe, urmând să joace împotriva fiecărui adversar un meci acasă și unul în deplasare. Naționalele vor putea promova sau retrograda, iar ierarhia finală din Nations League decide și locurile de pe care reprezentativele vor porni în cea de-a doua fază a preliminariilor – numită European Qualifiers.
A doua fază a preliminariilor se va disputa după același sistem din Nations League (echipele vor fi împărțite în 3 ligi), iar la final vor fi stabilite reprezentativele calificate pentru WEURO, respectiv Cupa Mondială.
Din Liga A se vor califica direct 8 echipe: ocupatele locurilor 1 și 2 la finalul preliminariilor. Play-off-ul acestei etape de calificare se va disputa în două runde:
- în prima rundă vor juca ocupantele locurilor 3-4 din Liga A cu echipele de pe primele locuri și cele mai bine-clasate echipe de pe locurile 2 din Liga C. Tot în această rundă, câștigătoarele grupelor și cele mai bune echipe de pe locurile 2 din Liga B vor întâlni ocupantele locurilor 3 și cele mai slab clasate locuri 2 din Liga B. În total, în runda a doua se vor califica 14 echipe.
- meciurile din runda a doua vor fi stabilite prin tragere la sorți, iar cele 7 învingătoare se califică la turneul final.
Ierarhia finală din preliminarii va determina și liga din care naționalele vor porni următorul ciclu de calificare.
„Am spus în vară că vom continua să investim în fotbalul feminin, așa că iată-ne. Pe fondul unui Campionat European istoric, e timpul să dezvoltăm mai departe fotbalul feminin la nivel de echipe naționale. Am construit un sistem deschis și competititv, în care fiecare meci va conta, o reflexie adevărată a modelului sportiv european. Sunt convins că acest format va ajuta toate federațiile europene și că va ține în viață visul calificării la un turneu major”,
a declarat președintele UEFA, Aleksander Ceferin.
Toate detaliile referitoare la noul sistem competițional sunt disponibile pe site-ul UEFA.
Fotbal feminin. Un nou sistem competițional pentru echipele naționale din fotbalul feminin european