• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

Vladislav Boico, cel mai tânăr jucător din Super Liga. Citește povestea lui!

02 noi 2022 de Maria Teeşanu
GALERIE

Fundașul Vladislav Boico de la CSF Bălți a devenit cel mai tânăr fotbalist din actuala ediție a Super Ligii, la 16 ani și 31 de zile. El a debutat în meciul câștigat de bălțeni cu Sfîntul Gheorghe, scor 4-0, din cadrul etapei a 13-a, când l-a schimbat pe Andrei Rusnac, în minutul 85. 

 

Vladislav Boico s-a născut pe 27 septembrie 2006 în orașul Bălți. Pasiunea față de fotbal i-a fost insuflată de către bunelul său, Victor, care l-a și adus la Școala sportivă specializată de fotbal din Bălți.

Vladislav a început să se antreneze la vârsta de 5 ani sub îndrumarea lui Vladimir Luchianov, iar mai târziu – a lui Veaceslav Rogac. 
 

Tânărul jucător recunoaște că a ajuns la CSF Bălți datorită antrenorului Veaceslav Rogac, care a crezut în el și l-a motivat, ca într-un final să-l recomande pe Vladislav antrenorilor de la clubul bălțean.


Vladislav își amintește cu plăcere de debutul său la formația bălțeană și îi este recunoscător antrenorului Veaceslav Rusnac pentru oportunitatea oferită.

În afară de fotbal, Vladislav Boico este pasionat de înot.

Fundașul spaniol Sergio Ramos de la Paris Saint-Germain este jucătorul preferat al lui Boico. Vladislav recunoaște că îi place foarte mult și jocul internaționalului moldovean Artur Ioniță, care joacă în Italia, la Pisa.


La cei 16 ani Vladislav nu are încă o prietenă și recunoaște că fotbalul este prioritatea sa în acest moment. Boico visează să ajungă la formația Italiană AC Milan și își dorește să devină cel mai bun jucător din Moldova. 

Vladislav Boico a susținut 7 meciuri pentru Naționala de juniori U17 a Moldovei, fiind titular în partidele cu Germania, Slovacia și Letonia din preliminariile Campionatului European U17 disputate în țara noastră.