• Поддержи национальную сборную

Cupa Moldovei la fotbal feminin, ediția 2022/23. Tragerea la sorți

01 noi 2022 de Maria Teeşanu
GALERIE

O nouă ediție a Cupei Moldovei la fotbal feminin va începe pe 9 noiembrie. Astăzi, la Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea perechilor meciurilor  din sferturile de finală

La competiția din acest sezon participă 7 echipe: FC Rainier Chișinău, ȘS-4-PGU Legia Tiraspol, Agarista CSF Anenii Noi, CS Real Succes Chișinău, CS Noroc Nimoreni, FC Belceanca Bălți și ȘSR Nistru GTC Ciobruciu.

Meciurile tur se vor disputa pe 9 noiembrie după următorul program:
FC Rainier - FC Belceanka 
CS Noroc - CS Real Succes 
ȘS-4-PGU- Legia - Agarista CSF Anenii Noi

*Echipa ȘSR Nistru GTC a promovat direct în semifinalele competiției.

Începutul meciurilor la ora 13:00.

Returul competiției va avea loc pe 16 noiembrie, la ora 13:00.

Conform Regulamentului Cupei Moldovei la fotbal feminin, jocurile se vor disputa tur-retur. În cazul în care după disputarea celor două partide scorul va fi egal, se vor dicta 2 (două) reprize de prelungiri a câte 15 minute. Dacă și după reprizele de prelungiri va fi remiză, atunci câștigătoarea va desemnată în urma loviturilor de departajare.


Semifinalele și finala vor avea loc la o dată stabilită ulterior de FMF. 

Ultima câștigătoare a Cupei Moldovei este Agarsita CSF Anenii Noi, care și-a adjudecat trofeul, în urma victoriei cu 3-0 în fața echipei CS Noroc. Cele mai multe cupe în palmares (5) le are Codru Chișinău/Anenii Noi.