• Поддержи национальную сборную

Under 20. Lotul final al Naționalei pentru meciurile amicale cu Indonezia

29 oct 2022 de Maria Teeşanu

Naționala Under 20 va face în această seară deplasarea, pe calea aerului, spre orașul turcesc Antalya, unde va disputa două meciuri amicale cu reprezentativa similară a Indoneziei.

Selecționata noastră s-a reunit pe 28 octombrie la Centrul de pregătire al selecționatelor Moldovei din Vadul lui Vodă, unde a susținut un stagiu de pregătire, care a inclus câte 2 antrenamente pe zi și proceduri de recuperare a jucătorilor.

Pentru partidele cu Indonezia, selecționerul Ștefan Stoica are la dispoziție 20 de jucători născuți în anii 2003-2004, dintre care patru tricolori evoluează la cluburi din străinătate:

Portari: Roman Dumenco (Sheriff Tiraspol), Denis Vornic (Zimbru Chișinău)

Fundași: Nicolai Covalschi, Vladislav Coliș (ambii, Sheriff Tiraspol), Mihai Morozan, Cătălin Cucoș (ambii, Zimbru Chișinău), Gabriel Holban (Milsami Orhei), Cristian Martin (Real Succes Chișinău), Călin Carp (Alboraya UD, Spania)

Mijlocași: Iulian Bejan, Marius Curoș, Vlad Răileanu (tustrei, Zimbru Chișinău), Tudor Butucel, Mihai Lupan (ambii, Petrocub Hîncești), Nichita Gorea (Johvi FC Phoenix, Estonia), Vladislav Ursu (FC Wurzburger Kickers, Germania), Vicu Bulmaga (FK Teplice, Cehia)

Atacanți: Daniel Muntean (Foresta Suceava, România), Serghei Mișcov (CSF Bălți), Rostislav Garganciuc (Zimbru Chișinău)

Vă prezentăm programul meciurilor:
 

1 noiembrie / ora 14:30 / Antalya
MOLDOVA- Indonezia 

4 noiembrie / ora 14:30 / Antalya
Indonezia - MOLDOVA