• Поддержи национальную сборную

Integritatea în fotbal

Săptămâna Macolin "Combaterea manipulării competițiilor sportive”

27 oct 2022 de Reporter FMF

Republica Moldova a ratificat, pe 29 noiembrie 2018, Convenția Consiliului Europei privind manipularea în competițiile sportive (Convenția Macolin), Statul angajându-se să transpună în practică scopul Convenției care este de a combate manipularea competiţiilor sportive pentru a proteja integritatea sportului şi etica sportivă în conformitate cu principiul autonomiei sportului. 

 

În perioada 17-20 octombrie, la oficiul Consiliului Europei de la Strasbourg, Franța, s-a desfășurat Săptămâna Macolin, cu susținerea UEFA, Comitetului Internațional Olimpic și INTERPOL, în cadrul căreia au fost organizate:

- A 3-a ședință a Grupului de la Copenhaga

- Conferință Macolin & UEFA & CIO "Manipularea Competițiilor Sportive în era digitală: să o abordăm împreună”

- A 5-a ședință a Comitetului de Monitorizare a Convenției Macolin (T-MC)

 

Organizatoriii evenimentului și-au propus ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța  implicării și abordarea serioasă a manipulării competițiilor sportive, accentuarea provocărilor care apar în cadrul investigațiilor și urmăririi penale a manipulării competițiilor sportive, consolidarea cooperării dintre organizațiile sportive, autoritățile publice, forțele de ordine și părțile interesate digitale.

 

FMF a fost reprezentată la acest eveniment de către Natalia Chiriac, consilier drept sportiv și membru al biroului Comitetului de Monitorizare a Convenției Macolin.

 

Grupul de la Copenhaga, numit și rețeaua Platformelor Naționale, este grupul consultativ al Comitetului de Monitorizare al Convenției Macolin creat cu scopul de a îmbunătăți funcționarea și dezvoltarea platformelor naționale.

 

O Platformă Națională este centrul cheie descris în articolul 13 din Convenția Macolin dedicat coordonării luptei împotriva manipulării competițiilor sportive la nivel național. Grupul de la Copenhaga reunește reprezentanții Platformelor Naționale, funcționând ca o rețea globală de experți implicați operațional, care lucrează împreună și se sprijină reciproc pentru a detecta, sancționa și preveni manipularea competițiilor sportive, așa cum este definită în Convenția Macolin.

 

Reamintim că pe 27 septembrie 2022 a fost creată o Platformă Națională de Integritate în Sport din Moldova, care este parte a Grupului de la Copenhaga, și în care au fost incluși reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, Agenției Naționale Antidoping, Ministerului Afacerilor Interne, Procuraturii Anticorupție, Centrului Național Anticorupție, Inspectoratului Național de Investigații, Serviciului de Informație și Securitate, Serviciului Prevenirea si Combaterea Spălării Banilor, Agenției Servicii Publice, Comitetului Național Olimpic și Sportiv, Federației Moldovenești de Fotbal.

 

Convenția Macolin este singurul cadru juridic obligatoriu existent la nivel internațional, care are drept obiectiv combaterea manipulării în sport. Conform articolului 1, acesta are un scop dublu. Primul - prevenirea, detectarea și sancționarea manipulării sportive la nivel național și internațional și al doilea - promovarea cooperării între diferiții actori implicați în sport și pariuri sportive. Astfel Convenția  creează obligații față de state de a asista în mod concret actorii publici cât și privați în abordarea problemei complexe a manipulării sportive.

 

Convenția Macolin prevede:

-     Fiecare Parte, în cadrul jurisdicţiei sale, va încuraja organizaţiile sportive, organizatorii competiţiilor şi operatorii de pariuri sportive să coopereze în vederea combaterii manipulării competiţiilor sportive şi, după caz, să le încredinţeze implementarea stipulaţiilor relevante ale acestei Convenţii. (Art. 4 p. 2);

-     Fiecare Parte va încuraja organizaţiile sportive, operatorii de pariuri sportive, organizatorii de competiţii precum şi alte organizaţii relevante să stabilească proceduri şi reguli pentru combaterea manipulării competiţiilor sportive şi va adopta, după caz, măsuri legislative sau de alt tip pentru acest scop. (Art. 5 p. 2)

-     Fiecare Parte va încuraja creşterea gradului de conştientizare, educaţia, instructajul şi cercetarea pentru a consolida combaterea manipulării competiţiilor sportive. (Art. 6 p. 1).

Astfel, în conformitate cu prevederile Convenției, o atenție deosebită trebuie îndreptată asupra mecanismelor de sensibilizare și prevenire.

 

Trebuie să recunoaștem că conștientizarea cu privire la gravitatea problemei este scăzută. Prin urmare, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în colaborare cu FMF și cu sprijinul FIFA, au elaborat  materiale educaționale care sunt distribuite și explicate în timpul seminarilor și campaniilor informaționale.

 

De asemenea, o importanță  în procesul implementării Convenției Macolin este acordat art. 12 și 13 ale Convenției:  

-     fiecare Parte va facilita, la nivel naţional şi internaţional şi în conformitate cu legislaţia sa naţională, schimbul de informaţii între autorităţile publice relevante, organizaţiile sportive, organizatorii de competiţii, operatorii de pariuri sportive şi platformele naţionale

-     fiecare parte va crea o Platformă Națională care va:

a.    servi ca punct central (hub) informaţional, care va colecta şi difuza informaţia care este relevantă pentru combaterea manipulării competiţiilor sportive către organizaţiile şi autorităţile relevante; 

b.    coordona combaterea manipulării competiţiilor sportive;

c.     colecta, centraliza şi analiza informaţia cu privire la pariurile neregulamentare şi dubioase efectuate în legătură cu competiţiile sportive care au loc pe teritoriul Părţii şi, unde va fi cazul, va emite alarme; 

d.    transmite informaţia cu privire la încălcările potenţiale ale legislaţiei sau regulamentelor sportive cu referire la această Convenţie autorităţilor publice sau organizaţiilor sportive şi/sau operatorilor de  pariuri sportive; 

e.      coopera cu toate autorităţile şi organizaţiile relevante la nivel naţional şi internaţional, inclusiv cu platformele naţionale şi ale altor State.

 

Fiecare Parte va comunica secretariatului general al Consiliului Europei denumirea şi adresa platformei naţionale.

 

În acest sens, în 2016 Consiliul Europei a creat o rețea de Platforme Naționale cunoscută sub denumirea de ”Group of Copenhagen”, din care actualmente fac parte 33 de state.

 

Ținem să menționăm că toate cele 7 țări care au ratificat Convenția Macolin (Italia, Portugalia, Grecia, Elveția, Norvegia, Ucraina, Moldova) au creat Platformă Națională, precum prevede Convenția.

 

FIFA și UEFA au rolul de observatori în cadrul Comitetului de Monitorizare Macolin și colaborează cu Consiliul Europei  în vederea combaterii manipulării competițiilor sportive și promovarea proiectelor de implementare a prevederilor Convenției Macolin.