• Fii alături de Echipa Țării

Programul „Certificate in Football Management” a debutat la Chișinău

21 oct 2022 de Maria Teeşanu
GALERIE

Federația Moldovenească de Fotbal, cu suportul UEFA, a organizat în perioada 19-20 octombrie sesiunea programului educațional UEFA Certificate in Football Management, care le-a oferit participanţilor oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile de management în sport și în fotbal în particular. La primele cursuri ale proiectului UEFA CFM organizate în premieră în țara noastră, au participat 20 de colaboratori ai FMF și 10 oficiali de la alte asociații europene de fotbal.

În prima zi a seminarului, cu un cuvânt de salut a venit directorul executiv FMF, Adrian Ixari și coordonatorul programului academic UEFA CFM, Alexandra Doncilă, originară din Republica Moldova. Adrian Ixari a menționat importanța programului UEFA CFM pentru dezvoltarea personală în domeniul fotbalului și le-a urat participanților succes în procesul de studii. În același timp, Alexandra Doncilă a prezentat o informație completă despre programul UEFA CFM, a prezentat lectorii semnarului și calendarul următoarelor sesiuni.

În prima zi a seminarului, cu un mesaj de salut a venit membrul Comitetului Executiv FMF, Diana Bulgaru, care se regăsește printre participanții cursului UEFA CFM. Diana Bulgaru a povestit despre propria experiență de participare la cursuri și a îndemnat colegii să continue programul de studii.
 
În ziua a doua, la seminarul UEFA CFM a fost prezent președintele FMF, Leonid Oleinicenco, și secretarul general FMF, Serghei Butelschi. Leonid Oleinicenco a salutat participanții și a menționat că FMF este onorată să găzduiască în premieră o sesiune a programului UEFA Certificate in Football Management. Este interesant că conducătorul forului național este unul dintre absolvenții programului UEFA Certificate in Football Management și s-a declarat încântat de prezența lectorilor UEFA în țara noastră, specialiști de la care a obținut mai multe cunoștințe foarte utile în domeniul de dezvoltare a fotbalului.

La rândul său, Serghei Butelschi a mulțumit cursanților pentru curajul de a începe un nou capitol fotbalistic în cariera lor profesionistă și le-a urat mult succes.
 

În cadrul întrunirii, fiecare participant a avut posibilitatea să facă un schimb de opinii și experiențe cu lectorii cursului, reprezentanții UEFA și cu colegii din alte țări, referitor la dezvoltarea fotbalului și alte aspecte generale. Totodată a fost organizat lucru în grupuri, iar cursanții au discutat diferite aspecte fotbalistice propuse de lectorii cursului.

Programul UEFA CFM se va desfășura pe durata a 8 luni, după care studenții vor susține examene. Următoarele doua sesiuni ale programului educațional CFM vor avea loc anul viitor.

Buna organizare a evenimentului a fost asigurată de către directorul programului UEFA CFM, Adrian Ixari, coordonatorii UEFA CFM, Roman Ixari și Serghei Barcari, și expertul IT FMF, Dumitru Nuța.

Forul european a fost reprezentat de către Alexandra Doncilă (coordonator de programe la Academia UEFA), Alfred Ludwig (expert UEFA), Sean Hamil, Loris Terretaz, Antonio Davila și Mikkel Draebye (toți, lectori UEFA).

UEFA Certificate in Football Management (CFM) se desfășoară în mai multe țări de pe continent și este finanțat cu ajutorul programului HatTrick al forului european, fiind dedicat persoanelor implicate în fenomenul fotbalistic. Printre teme s-au regăsit: organizarea în fotbal, managementul strategiilor și al performanței, management operațional, marketing și sponsorizări în fotbal, comunicare și relații publice, managementul evenimentelor și al voluntarilor.

 

Programul UEFA CFM a fost lansat în anul 2010 pentru colaboratorii asociațiilor membre ale UEFA și este organizat de către Academia UEFA și Școala de Administrație Publică (IDHEAP) din cadrul Universității Lausanne.

Absolvenți ai programului educațional UEFA Certificate in Football Management sunt 16 angajați ai FMF.

Lista participanților și mai multă informație despre program găsiți AICI.

 

Prin organizarea UEFA CFM, Federația Moldovenească de Fotbal a continuat seria de programe educaționale implementate pe teritoriul țării, care contribuie la crearea unui management, conform standardelor europene. Obiectivul se regăsește în Strategia FMF pentru Dezvoltarea Fotbalului din Moldova 2020-2024.