• Поддержи национальную сборную

Virgiliu Postolachi, al cincilea gol al sezonului în România! Vezi golul marcat de atacantul moldovean!

19 oct 2022 de Victor Daghi

Internaționalul moldovean Virgiliu Postolachi a marcat golul de 2-2 pentru echipa sa, UTA Arad, în meciul cu FCSB, contând pentru prima rundă a grupei B din Cupa României. Atacantul moldovean a stabilit scorul final, 2-2, în minutul 90+6, cu un șut din 6 metri.

 

Acesta este al 5-lea gol marcat de Postolachi în actuala stagiune pentru UTA Arad (4 în Superliga și 1 în Cupă).

 

Virgiliu Postolachi (22 ani) este originar din Edineț, dar s-a stabilit în Franța alături de părinți. El a crescut la Academia celor de la Paris Saint-Germain, acolo unde a evoluat la toate grupele de vârstă. Are două titluri de campion al Franței cu echipa U17 a parizenilor, în sezoanele 2015-2016 și 2016-2017. Atacantul s-a remarcat la PSG, în UEFA Youth League, ediția 2017/18, reușind să înscrie două goluri în șase meciuri, în poarta lui Celtic și Bayern Munchen.

 

Atacantul moldovean a fost promovat la prima echipă și a reușit, pe 30 iulie 2018, un gol de senzaţie în partida PSG - Atletico Madrid (3-2) din cadrul International Championship Cup. Fotbalistul, care avea atunci 18 ani, a jucat 39 de minute şi a adus victoria pentru campioana Franței, în minutul 90+2, cu un şut din afara careului, imparabil pentru Antonio Adan, portarul spaniolilor.

 

El a mai marcat un gol într-o partidă amicală în 2019 contra celor de la Dinamo Dresda, când PSG a învins cu 6-1. 

 

PSG l-a cedat în 2019 la Lille. Un an mai târziu a fost transferat de Mouscron, în Belgia, apoi a fost împrumutat și în Danemarca, la Vendsyssel FF, după care a revenit la Mouscron.

 

Postolachi a debutat în martie 2021 la Naționala Moldovei în meciul cu Insulele Feroe, în preliminariile CM 2022, și a adunat 5 partide pentru tricolori.

 

Foto: UTA Arad