• Поддержи национальную сборную

Foștii internaționali moldoveni scriu istorie în Kazahstan!

19 oct 2022 de Reporter FMF

Cei 4 moldoveni de la Akjaik, tandemul de antrenori Igor Picușciac – Oleg Bejenari, directorul sportiv Igor Bugaiov și portarul Stepan Sicaci fac istorie la echipa kazahă Akjaik Uralsk. Aceștia au reușit să califice, în premieră, formația din nord-vestul Kazahstanului în finala Cupei acestei țări. În semifinale, Akjaik a surclasat echipa Taraz cu 5-3.

 

Formația lui Picușciac, Bejenari și Bugaiov va întâlni în finala de pe 12 noiembrie gruparea Ordobasi, care s-a impus în cealaltă semifinală în fața celor de la Astana cu 3-2.  

 

După meci fostul internațional moldovean, Igor Picușciac s-a arătat entuziasmat de performanța înregistrată.

 

”Ne bucurăm foarte mult că am obținut o victorie istorică. Am făcut sărbătoare în orașul nostru pentru toți suporterii. A fost un meci foarte important pentru noi. Au fost o serie de eșecuri și am încercat să ne reabilitam pentru acele meciuri în care am clacat. Din start ne-am concentrat toate forțele asupra meciurilor din Cupă. Ne-am trasat ca obiectiv să ne calificăm în finală și am reușit. Suntem mulțumiți și fericiți de rezultatul obținut”,

a declarat antrenorul celor de la Akjaik, Igor Picușciac la conferința de presă de după calificare.

 

Portarul Stepan Sicaci (34 de ani) evoluiază la Akjaik din anul 2021. Foștii internaționali moldoveni Igor Picușciac și Igor Bugaiov au semnat cu echipa din Uralsk în luna iulie curent. Oleg Bejenari li s-a alăturat puțin mai târziu.

 

Federația Moldovenească de Fotbal îi felicită cu performanța realizată și le dorește mult succes în meciul final.

 

Akjaik, 19 octombrie 2022, zi istorică pentru club