• Support National Team

Iurii Hlopotnov, la 70 de ani!

12 oct 2022 de Victor Daghi
GALERIE

Iurii Hlopotnov, fostul atacant al echipei Nistru Chișinău, împlinește astăzi 70 de ani!

 

Cu această ocazie, Federația Moldovenească de Fotbal, din numele întregii societăți fotbalistice, îi urează omagiatului multă sănătate, liniște sufletească, bucurii și viață lungă alături de cei dragi!!!

 

La mulți ani!!! 

 

Iurii Hlopotnov s-a născut pe 12 octombrie 1952 la Novomoskovsk, Rusia.

 

Timp de 8 sezoane a evoluat pentru echipa fanion a Moldovei – Nistru Chișinău.

 

A ajuns la Nistru Chișinău în anul 1974, la invitația administratorului clubului chișinăuian, Iacov Gherșenzon. În total, pentru Nistru a jucat, în perioada 1974-1976 și 1979-1983, 271 de meciuri și a marcat 50 de goluri.

 

Cu Nistru a jucat de două ori (1974 și 1983) în liga superioară a fotbalului sovietic, iar în anul 1982 a ajutat formația chișinăuiană să promoveze în elita fotbalului din URSS.

 

A apărat culorile selecționatei RSS Moldovenești la Spartakiada popoarelor URSS în anul 1979, unde a bifat 2 meciuri, cu Moscova și Kazahstan.

 

A mai jucat la echipele SKF Tallinn (1972), Himik Novomoskovsk (1975), Torpedo Moscova (1977-1978), Kuban Krasnodar (1979), Dinamo Tallinn (1984), Dinamo Stavropol (1985), Torpedo-klubnaya Moscova (1986, 1989).

 

Cu Torpedo Moscova a devenit medaliat cu bronz al campionatului URSS și finalist al Cupei URSS (1977).

 

După încheierea carierei de jucător a devenit antrenor. Timp de 12 ani a antrenat echipa Institutului Energetic din Moscova. Apoi a fost arbitru de fotbal și colaborator al Federației de hochei cu mingea (bendy) din Rusia.

 

Are un fiu, Denis (44 ani), fost portar al echipelor de hochei, ȚSKA și Spartak Moscova.

 

Foto: Boris HARCENCO