Astăzi au fost programate primele 3 meciuri din cadrul etapei a cincea. FCM Ungheni a învins-o, la Nisporeni, pe Speranis cu 4-2 și a urcat, cel puțin pentru o zi, pe primul loc în clasamentul grupei A. De notat faptul că echipa din Ungheni a jucat o repriză în inferioritate numerică, după ce Vladimir Pendus a fost eliminat din teren în min. 44, pentru al doilea cartonaș galben. O “dublă” în acest joc a reușit golgheterul campionatului trecut, Nicolai Porojniuc. Într-un alt meci FC Florești a obținut prima victorie din actuala stagiune, 3-1 cu FC Sucleia. Fostul atacant al echipei Dinamo Auto, Vadim Cemîrtan, a înscris în acest meci 2 goluri.
Surpriza etapei s-a produs la Suruceni, unde deja fosta lanternă roșie, FC Văsieni s-a impus cu 2-1 în meciul din grupa B cu lidera Speranța Drochia. Este primul succes al formației antrenate de Teodor Scafari în Liga 1. În același timp, echipa antrenată de Vitalie Cuzub, în ciuda înfrângerii, și-a păstrat poziția de lider în clasamentul grupei B.
Vă prezentăm rezultatele partidelor și marcatorii golurilor:
Speranis Nisporeni – FCM Ungheni 2-4 (Andrian Apostol 32, Criatian Dani 74 / Nicolai Porojniuc 15, 19, Octavian Vatavu 43, Florin Cojocaru 59)
FC Florești – FC Sucleia 3-1 (Vadim Cemîrtan 25, 33-penalty, Maxim Blajchin 42 / Alexandr Buiuclî 62)
FC Văsieni – Speranța Drochia 2-1 (Dionisie Pașa 12, Andrei Bîrcă 39 / Serghei Trofan 2)
Clasamentul la zi
Pentru sâmbătă, 1 octombrie, sunt programate alte 3 meciuri ale etapei a patra: FC Fălești – Sheriff 2 Tiraspol, Real Succes Chișinău – Victoria Chișinău, Spartanii Selemet – Olimp Comrat. Începutul la ora 17:00.
Transmisiunile în direct ale tuturor meciurilor Ligii 1 și rezumatele video sunt disponibile gratis pe platforma media ligatv.md.
Liga 1. Rezultatele meciurilor jucate vineri în etapa a cincea