• Поддержи национальную сборную

Legendele fotbalului: Vladimir Slavinschi

28 feb 2020 de Sandu Grecu

Vineri, cu Andrei Prodan

 

Pe 27 februarie, fostul atacant al formaţiilor Moldova/Avântul (în prezent – Zimbru) Chişinău, Stroitel Bălţi şi Dnestr Tiraspol, Vladimir Slavinschi ar fi împlinit 75 de ani. În anii 1985 şi 1986 el a îndeplinit funcţia de şef al echipei-fanion a republicii, Nistru Chişinău.

 

Atacantul Vladimir Slavinschi a evoluat pentru Moldova/Avântul Chişinău cinci sezoane (1965-1968 şi 1971), disputând în campionatul URSS 47 de meciuri şi marcând 5 goluri

 

Vladimir Slavinschi s-a născut pe 27 februarie 1945. A început să practice fotbalul la vârsta de 14 ani în grupa de pregătire a formaţiei Moldova Chişinău. 

 

În campionatul URSS a debutat în 1963, evoluând pentru Stroitel (= Constructorul) Bălţi în divizia B. După ce în 1964 a disputat pentru bălţeni 27 de meciuri şi a marcat 7 goluri, a fost readus la Moldova Chişinău. În returul sezonului 1966 a evoluat şi pentru Dunaeţ Ismail. În 1969 apără culorile echipei Dnestr (= Nistru) Tiraspol. 

 

Deoarece în 1970 formaţiile din Moldova nu mai sunt admise în campionatul diviziei B, Vladimir Slavinschi pleacă în oraşul Iujno-Sahalinsk. Aici, alături de foştii coechipieri, portarul Vladimir Veber şi atacantul Victor Şmelenco, joacă în campionatul URSS pentru formaţia Sahalin. 

 

În 1971 revine la Moldova Chişinău, iar în 1972 îşi încheie cariera la Selhoztehnika (viitoarea Kolos) Nikopol.

 

Fiind absolvent al facultăţii de educaţie fizică a Institutului Pedagogic Ion Creangă din Chişinău, la mijlocul anilor 70 devine lector superior la catedra de educaţie fizică şi sport a Institutului Agricol M. V. Frunze din capitală. În paralel este antrenor superior al echipei de fotbal a instituţiei şi al selecţionatelor republicane a asociaţiilor sportive Kolhoznicul şi Burevestnik.

 

Cu formaţia Institutului Agricol Vladimir Slavinschi obţine rezultate frumoase nu numai pe arena republicană, ci şi pe cea unională.

 

În 1977 câştigă Cupa ziarului „Chişinăul de seară”, în 1978 Cupa RSSM (în finală învinge echipa Avtomobilist Bălţi, 2-0), iar în 1979 Spartachiada RSSM.

 

În decurs de trei ani (1975-1977) echipa din Chişinău este premiantă a campionatului URSS rezervat formaţiilor instituţiilor de învăţământ superior în domeniul agriculturii (în 1976 urcă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere). 

 

Anul 1975. Echipa Institutului Agricol din Chişinău, medaliata cu bronz a campionatului URSS rezervat formaţiilor instituţiilor de învăţământ superior în domeniul agriculturii. Primul din dreapta Vladimir Slavinschi, antrenorul-jucător al echipei. Al patrulea din stânga, Ştefan Vodă, viitorul fotbalist al echipelor de maeştri Nistru Chişinău şi Avtomobilist Tiraspol

În 1978 colectivul condus de Vladimir Slavinschi ocupă locul doi la prestigiosul turneu unional „Zolotoi Kolos” (= Spicul de aur). De menţionat că în această perioadă el a fost antrenor-jucător al formaţiei Institutului Agricol.

 

În 1985 şi 1986 V. Slavinschi a îndeplinit funcţia de şef al echipei-fanion a Moldovei din acele timpuri, Nistru (actuala Zimbru) Chişinău.

 

După destrămarea URSS, Vladimir Slavinschi a fost antrenor la echipele Sportul studenţesc Chişinău şi Locomotiva Basarabeasca. 

 

Ulterior s-a stabilit cu traiul în Rusia, unde a condus echipele Avtomobilist Iujno-Sahalinsk, Avangard-Kolos Taganrog (a îndeplinit şi funcţia de şef al echipei) şi Sodovik Sterlitamak.

 

A decedat pe 28 decembrie 2015.