• Support National Team

Masculin (Competiții)

Andrei Cojocari a ajuns la 400 de meciuri în Super Liga!

05 sep 2022 de Reporter FMF

“Sfinții” vor încerca să uite cât mai repede de înfrângerea de duminică cu CSF Bălți, însă acest meci a oferit un element important legat de fosta câștigătoare a Cupei și Supercupei Moldovei. Jucătorul clubului din Suruceni, Andrei Cojocari a intrat pe teren în minutul 75 în locul lui Daniel Lisu și a bifat astfel cel de-al 400-lea meci în Super Liga, la peste 16 ani de la debut. El a devenit al 3-lea jucător din țara noastră, care a ajuns la un asemenea onorant și totodată greu de atins număr, după regretatul Serghei Stroenco (445 meciuri) și mijlocașul Zimbrului, Maxim Mihaliov (429).

 

Foto: FC Sfîntul Gheorghe

Andrei Cojocari s-a născut pe 21 ianuarie 1987, la Chișinău. A început să joace fotbal la vârsta de 12 ani sub îndrumarea antrenorului Serghei Crețu. Un an mai târziu s-a înscris la Școala tânărului fotbalist a clubului Zimbru din Chișinău, avându-l ca antrenor pe Gheorghe Sajin.

 

Evoluţiile sale bune la echipa de juniori au atras atenţia antrenorului de la Zimbru-2, Igor Oprea, care l-a convocat la echipa secundă a clubului chișinăuian când avea doar 15 ani. Iar în anul 2006, la vârsta de 19 ani, a debutat la prima echipă a Zimbrului antrenată de Ivan Tabanov.

 

La Zimbru a jucat timp de 7 sezoane (2006-2009, 2013, 2019 și 2021/22), adunând 137 de meciuri și 8 goluri. Cu “zimbrii” a devenit vicecampion național (de două ori) și a cucerit Cupa Moldovei în anul 2007. Este interesant că Cojocari a marcat golul victoriei în minutul 89, în finala jucată pe stadionul Zimbru, cu Nistru Otaci!

 

După o scurtă experiență la formația letonă Liepājas Metalurgs, cu care a devenit campion național în anul 2009, mijlocașul moldovean a revenit în Divizia Națională, la CSCA-Rapid Chișinău, pentru care a bifat 9 meciuri în ediția 2009/10.

 

După încheierea sezonului s-a transferat la Dacia Chișinău antrenată de Igor Dobrovolski, cu care a câștigat titlul național în ediția 2010/2011, a devenit vicecampion național (de două ori) și a cucerit Supercupa Moldovei în anul 2011. În total, în perioada 2010-2013, pentru “lupii galbeni” a jucat în 86 de meciuri și a marcat 1 gol.

 

În anul 2014 a evoluat la formația uzbecă Pahtakor Tașkent, cu care a jucat în Supercupa Uzbekistanului.

 

În același an, 2014, Cojocari a revenit în campionatul Moldovei, la Milsami Orhei, la care a jucat 5 sezoane, reușind să cucerească un titlu național (2015) și o Cupă (2018), iar de două a devenit vicecampon național! Milsami cu Cojocari titular a eliminat campioana Bulgariei, Ludogorets, din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, ediția 2015/16 (1-0 la Razgrad și 2-1 la Orhei)! În total, pentru "vulturii" roșii a jucat în 111 meciuri și a marcat 5 goluri.

 

Cojocari a mai jucat 2 sezoane la FC Petrocub (41 meciuri, 3 goluri), cu care a devenit medaliat cu bronz și vicecampion național.

 

A mai jucat 2 meciuri pentru Speranța Nisporeni, în ediția 2020/21, și 8 meciuri pentru Dinamo Auto Tiraspol, în campionatul trecut.

 

În vara acestui an s-a transferat la Sfîntul Gheorghe Suruceni, pentru care a jucat 6 meciuri.

 

De-a lungul anilor a fost unul dintre candidații la premiul FMF “Cel mai bun mijlocaș al anului” decernat în cadrul Galei Laureaților FMF, dar s-a clasat pe locul 2 (în anii 2011 și 2014) și 3 (2010 șoi 2012).

 

Andrei Cojocari a jucat la selecționatele Moldovei la toate categoriile de vârstă. Vladimir Gosperschi l-a convocat la U16, după care fotbalistul a jucat pentru U17, U18, U19 și U21. La Naționala de tineret sub comanda regretatului Ilie Carp a jucat 10 meciuri între anii 2007-2008 și a fost declarat cel mai bun mijlocaș la Memorialul Valeri Lobanovski, ediția 2007.  

 

La Naționala Moldovei a debutat pe 28 martie 2007, la meciul Ungaria – Moldova (2-0) din preliminariile EURO-2008. Ultima dată el a jucat pentru Națională pe 31 martie 2021, cu Israelul (1-4). În total, Cojocari a jucat pentru tricolori 42 de meciuri și a marcat 2 goluri, în poarta Azerbaidjanului și Qatarului.  

 

Andrei Cojocari a înființat pe 8 octombrie 2021 un club de fotbal pentru copii, care-i poartă numele.