Federația Moldovenească de Fotbal în comun cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va desfășura în perioada 15-18 august cursurile gratuite de instruire pentru cadrele didactice de la instituțiile de învățământ implicate în proiectul ”Fotbal în Școli”, pentru anul academic 2022-2023. Lecțiile practice și teoretice vor fi predate de instructori și specialiști ai forului de profil.
În prima zi pe 15 august, la stadionul Zimbru va avea loc un refresh curs la vor participa peste 170 de instituții de învățământ (câte un participant de la fiecare instituție). Profesorii din toate regiunile țării vor avea parte de activități în grup pe diferite teme:
- Conducerea mingii
- Primirea şi transmiterea mingii
- Fente şi dribling
- Şut la poartă
La final, antrenorii vor primi certificate de participare, precum și inventar pentru desfășurarea procesului de antrenament.
Marți, 16 august, pentru prima dată va fi organizat un curs de formare în orașul Tiraspol, la Complexul Sportiv Sheriff. Vor participa 24 de cadre didactice de la 17 instituții noi de învățământ.
În zilele de 17 și 18 august, cursurile vor fi organizate în sala de conferință de la stadionul Zimbru. La aceste sesiuni au fost înscrise 62 instituții noi de învățământ cu peste 110 cadre didactice. Temele abordate vor fi:
- Introducere în Grassroots
- Proiectul ”Fotbal în Școli” - informație generală
- Aplicația telefonică ”FIFA - Football in schools”
- Protecția copiilor
- Structura lecției cu curriculumul ”Educație Fizică și Fotbal” în clasele primare
- Coordonarea (7-10 ani), dezvoltarea coordonării
- Jocuri mobile. Jocuri în componență numerică redusă
- Pregătirea lecției de Educație Fizică
La final, fiecare instituție va primi inventarul necesar pentru orele de fotbal, oferit gratuit de către Federația Moldovenească de Fotbal.
”Fotbal în școli” este un proiect social de promovare a sportului numărul 1 printre copiii din Republica Moldova. Inițiat de FMF în colaborare cu Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, proiectul este implementat cu succes în peste 200 de instituții de învățământ din țară. Orele de fotbal în cadrul lecțiilor de educație fizică sunt desfășurate de profesori instruiți în cadrul cursurilor organizate de Federația Moldovenească de Fotbal.
Vă reamintim, deviza noii Strategii de dezvoltare a Federației Moldovenești de Fotbal este ”Accentul pe copii”. În acest sens, forul fotbalistic și-a trasat 4 obiective majore: implementarea fotbalului în grădinițe, a lecțiilor de fotbal în școli, crearea claselor specializate de fotbal și a Academiilor de fotbal. Astfel, FMF vine cu noi oportunități pentru instituțiile de învățământ și pentru copiii acestora.
Proiectul ”Fotbal în Școli”. Noi cursuri de instruire a cadrelor didactice