• Support National Team

Turnee pentru copii

Hai la Fotbal! Finalele turneelor „Guguță” și „Speranța” vor începe la ora 9:00, pe 30 mai, pe stadionul Zimbru

27 mai 2022 de Maria Teeşanu

Federația Moldovenească de Fotbal în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării organizează un spectacol pentru micii sportivi pasionați de fotbal. Pe 30 mai, stadionul Zimbru din capitală va găzdui cea mai așteptată competiție interșcolară la fotbal - etapa finală a turneelor „Guguță” și „Speranța”. 

Competiția dedicată Zilei Internaționale a Copilului și promovării modului sănătos de viață, îți va dărui ție și copilului tău cele mai frumoase și inedite emoții. În pauza dintre meciuri, echipa FMF a pregătit un program amplu și distractiv, pentru toți amatorii de fotbal.

Tobogane gonflabile, trambuline, jocuri angrybirds, animatori, înghețată delicioasă și cea mai răcoritoare apă de la partenerii Sandra și OM, vor aduce cele mai minunate clipe din viața copilului tău.
 

Vino să susții echipa favorită și să trăiești emoțiile alături de micii sportivi, care vor concura pentru râvnitele trofee.

Te așteptăm pe stadionul Zimbru, începând cu ora 09:00. Pe 30 mai, jucăm fotbal pentru o viață sănătoasă și pace!

Turneele republicane de mini-fotbal "GUGUȚĂ" și "SPERANȚA" dedicate Zilei Internaționale a copilului, sunt elaborate de Federația Moldovenească de Fotbal și aprobate de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, care au devenit competiții tradiționale în Republica Moldova și se desfășoară anual în cele patru zone: Nord, Centru, Est și Sud.