• Поддержи национальную сборную

Programul de presă pentru meciurile Moldovei cu Letonia și Andorra

04 iun 2022 de Reporter FMF

Federația Moldovenească de Fotbal anunță finalizarea procesului de acreditare pentru meciurile Naționalei Moldovei cu Letonia și Andorra din cadrul Ligii Națiunilor.

 

Moldova – Letonia
10 iunie, ora 19:00, stadionul Zimbru din Chișinău

Moldova – Andorra
14 iunie, ora 19:00, stadionul Zimbru din Chișinău

 

Vă informăm despre acțiunile media programate cu ocazia meciurilor din 10 și 14 iunie.

 

Programul de presă include:

 

Joi, 9 iunie
ora 10:00 – stadionul Zimbru - conferință de presă cu participarea lui Serghei Cleșcenco și a unui jucător;

 

ora 17:45 – stadionul Zimbru - conferință de presă cu participarea selecționerului leton Dainis Kazakevics și a unui jucător;

 

ora 19:00 – stadionul Zimbru - antrenamentul oficial al Letoniei. Accesul reprezentanților presei va fi permis pe durata primelor 15 minute ale ședinței de pregătire;

 

ora 20:00 - Centrul de pregătire al selecționatelor Moldovei din Vadul lui Vodă - antrenamentul oficial al Moldovei. Accesul reprezentanților presei va fi permis pe durata primelor 15 minute ale ședinței de pregătire.

 

Luni, 13 iunie
ora 10:00 – stadionul Zimbru - conferință de presă cu participarea lui Serghei Cleșcenco și a unui jucător;

 

ora 18:15 – stadionul Zimbru - conferință de presă cu participarea selecționerului andorian Koldo Alvarez de Eulate și a unui jucător;

 

ora 19:00 – stadionul Zimbru - antrenamentul oficial al Andorrei. Accesul reprezentanților presei va fi permis pe durata primelor 15 minute ale ședinței de pregătire;

 

ora 20:00 - Centrul de pregătire al selecționatelor Moldovei din Vadul lui Vodă - antrenamentul oficial al Moldovei. Accesul reprezentanților presei va fi permis pe durata primelor 15 minute ale ședinței de pregătire.

 

Instituțiile media care doresc să participe la acțiunile de presă sunt rugate să trimită solicitările nominale pe adresa de email presa@fmf.md până pe data de 6 iunie, ora 12:00. Acccesul la evenimente se va face în baza acreditării care va fi remisă înaintea conferințelor de presă de joi, 9 iunie, în baza confirmării remise pe poșta electronică. 

 

Important: Potrivit protocolului UEFA, în sala de conferințe, toți jurnaliștii vor purta mască de protecție FFP-2, respectând distanțarea marcată în această zonă.

 

Vă mulțumim anticipat pentru respectarea acestor reguli și pentru înțelegere.

 

--------------------------------

 

Instituțiile media care doresc să se acrediteze la aceste partide sunt rugate să trimită solicitările nominale pe adresa de email presa@fmf.md până pe data de 6 iunie, ora 12:00.

 

Solicitările vor fi aprobate în limita locurilor disponibile, iar cererile sosite după termenul menționat mai sus nu vor fi luate în calcul.  

Acreditările se vor acorda utilizând criteriul numărului de partide recent organizate de FMF la care instituția media s-a acreditat. Totodată, vor fi considerate prioritare instituțiile media cu specific sportiv și care au reflectat evenimentele organizate de FMF.

 

Jurnaliștii care vor fi acreditați la meciuri își vor putea ridica acreditările joi, 9 iunie, la conferințele de presă de la stadionul Zimbru. 

 

Notă: Compania GMG (Prime TV și Canal 3) deţine dreptul exclusiv de televizare a tuturor meciurilor Naţionalei Moldovei din cadrul Ligii Națiunilor. Respectiv, reprezentanţilor celorlalte televiziuni le este interzisă filmarea în incinta stadionului, camerele video urmând să fie depozitate într-o cameră specială pe toată durata partidei. După încheierea meciurilor se permite filmarea conferinţelor de presă cu participarea antrenorilor și jucătorilor de la cele două reprezentative.