• Support National Team

O nouă ședință a grupului de lucru cu privire la revizuirea statutului FMF

12 mai 2022 de Ion Buga
GALERIE

La Casa Fotbalului din capitală s-a desfășurat, în această după amiază, o nouă ședință a grupului de lucru cu privire la adoptarea redacției noi a Statutului FMF și ajustării structurii organizatorice a FMF conform legislației noi a Republicii Moldova și recomandărilor FIFA și UEFA. La sesiune participă reprezentanții Federației Moldovenești de Fotbal și ai UEFA.

 

Oficialii au continuat discuțiile începute în luna noiembrie a anului trecut și au făcut un nou schimb de opinii cu privire la revizuirea și adaptarea Statutului FMF în corelație cu legislația țării. S-a convenit ca unele subiecte să fie discutate cu membrii FMF.


De asemenea, la propunerea UEFA, vor fi introduse regelementări noi privind organizarea FMF bazată pe respectarea principiului bunei guvernanțe. FMF va efectua modificările statutare în termenii stabiliți de Lege, după consultări cu experții delegați ai partenerilor internaționali UEFA și FIFA, membră a cărora Federația Moldovenească de Fotbal este de peste 20 de ani. 

 

La seminar au participat experții UEFA pe domeniul guvernare, Mariana Trandafir și Yann Hafner, în timp ce federația a fost reprezentată de președintele Leonid Oleinicenco, vicepreședintele Ruslan Berzoi, directorul executiv, Adrian Ixari, directorul tehnic, Serghei Butelschi, șeful departamentului juridic, Anatolie Mereuță, șeful serviciului Control Intern, Vadim Șargarovschi, manager adjunct Licențiere, Ion Poalelungi, consilier sportiv, Natalia Chiriac.