Categorii
- Naționale
- Competiții
- FMF
- Proiecte FMF
- Open Fun Football Schools
- Fotbal în școli
- Prin fotbal să creștem sănătoși
- Proiectul NOI
- Grassroots
- We play strong
- UEFA Playmakers
- Turnee pentru copii
- Şcoala Voluntarului – PRO Fotbal
- Fotbal sigur pentru copiii din Moldova
- Fotbalul ne Unește
- La firul ierbii
- Community Development Officer
- Istoria fotbalului
- Turneul Viitorul
- Fotbal în grădinițe
- Istoria Fotbalului
- EDITORIAL
- UEFA
- FIFA
- Academia FMF
- Wesport
Căutare
Calendarul Noutăților
Federația Moldovenească de Fotbal continuă implementarea și monitorizarea proiectului UEFA Playmakers, elaborat de forul european în colaborare cu Disney. Acest proiect este dedicat fetelor cu vârsta cuprinsă între 5 și 8 ani și este implementat în țara noastră din anul 2021.
Astfel în luna aprilie, FMF a dat startul etapei a doua Playmakers, după ce a efectuat pe 1 aprilie la CPSM Vadul lui Vodă cel de-al doilea training de instruire a antrenorilor din școlile și cluburile de fotbal feminin. În urma webinarelor desfășurate de Federația Moldovenească de Fotbal în cele 27 de instituții de învățământ și școli de fotbal au fost efectuate primele sesiuni de antrenament din blocul II, care sunt bazate pe povestea Disney - Regatul de gheață (Frozen).
La moment, proiectul UEFA Playmakers se bazează pe trei povești de bază: Incredibilii, Regatul de gheață și Moana (noul format de desen animat care va fi aplicat în toamna anului curent).
Filmul "Regatul de gheață" s-a bucurat de un succes răsunător, fiind considerat un fenomen, stabilind noi recorduri, devenind cel mai bun film de animație din toate timpurile.
Suntem foarte bucuroși că prin parteneriatul cu UEFA într-un prim program pan-european de fotbal pentru fete, vom încuraja tot mai multe fetițe din Moldova să devină active, să-și dezvolte încrederea și să participe la diverse activități fotbalistice într-un mediu conceput special pentru ele,
a declarat pentru pagina FMF, coordonatorul proiectului Playmakers, Natalia Ceban.
Proiectul UEFA Playmakers cuprinde 4 etape de evaluare. Prima fază a planului de activitate a fost realizată cu succes în anul 2021, în zilele de 5 și 6 iulie, la seminarele de instruire, unde coordonatorii Playmakers au pus accent pe pregătirea și informarea antrenorilor.
Etapele 2 și 3 prevăd aplicarea teoriei și metodologiei UEFA Playmakers în practică. În decurs de 20 săptămâni antrenorii instruiți se vor conduce după următorul ghid de acțiuni:
1. Familizarea fetelor (5-8 ani) cu fotbalul prin oferirea unui mediu care pune accentul pe distracție, prieteni și fotbal.
2. Crearea antrenamentelor inedite și personalizate, care se bazează pe imaginația (inspirate din poveștile și personajele Disney) ca instrument de pregătire și de dobândire a aptitudinilor fotbalistice.
3. Dezvoltarea capacităților fizice ale fetelor și încurajarea unei legături permanente cu fotbalul pe întreg parcursul vieții.
4. Fiecare locație va organiza 20 de sesiuni pe an, în afara curriculumului școlar.
5. După fiecare etapă desfășurată antrenorii vor raporta coordonatorilor Playmakers programul realizat în perioada stabilită.
6. Monitorizarea proiectului de către antrenorii și managerii proiectului UEFA Playmakers.
Lista instituțiilor de învățământ înscrise în programul Playmakers:
LT "Mihail Sadoveanu" s. Giurgiuleşti, IP Gimnaziul-grădiniță „Igor Crețu” s. Gavanoasa, Liceul Teoretic ,,M. Eminescu’’ mun. Comrat, Gimnaziul "V. Corolenco" s. Moscovei, Gimnaziul Tochile-Răducani s. Tochile-Răducani r-ul Leova, Gimnaziul "Dmitrie Cantemir" or. Cahul, FC “LIA” s. Sadaclia r-ul Basarabeasca, FC “NARTA” mun. Chișinău, Școala Sportivă pentru copii și juniori, Telenești or. Telenești, Școala Sportivă Drăsliceni s. Drăsliceni, Primăria s. Slobozia-Dușca s. Slobozia-Dușca r-ul Criuleni, I.P. Liceul Teoretic “ELADA” com. Măcărești, r-nul Ungheni, Clubul Sportiv “TORNADO” com. Bubuieci, CS “FULGER” or. Ialoveni, CS “ANENII NOI 2020” s. Hîrbovăț r-nul Anenii Noi, Creșă-Grădiniță “IZVORAȘ” or. Anenii Noi, Grădiniță-Creșă “ANDRIEȘ” s. Țînțăreni r-nul Anenii Noi, ARF Nisporeni or. Nisporeni, IET Romaniţa s. Tintareni r-ul Anenii Noi, Școala Sportivă pentru copii și juniori Edineț or. Edineț, Clubul Sportiv de Fotbal “Speranța Junior” or. Drochia, FC «LEGIA» or. Tiraspol, FC Nistru-Ciobruciu or. Ciobriciu, МДОУ «ЦРР» №10 or. Tiraspol, ARF Dubăsari s. Coșnița, r-ul Dubăsari FC “STORKS” s. Doroțcaia, r-ul Dubăsari, МДОУ № 28 «Улыбка» or. Tiraspol.
UEFA Playmakers este un sistem unic de antrenament conceput pentru a atrage și implica cât mai multe fete în fotbal prin mișcarea, jocul și renumitele în întreaga lume povestiri Disney. Inspirat de cercetările academice care arată rolul pozitiv al povestirii în a ajuta copiii să facă sport, Playmakers își propune, de asemenea, să contribuie la creșterea numărului de fete care respectă standardele minime ale activității fizice ale Organizației Mondiale a Sănătății – în prezent, doar 16%, conform raportului OMS.
UEFA Playmakers. Start etapei a doua în Moldova