• Поддержи национальную сборную

Naționala feminină a ajuns în Lituania

11 apr 2022 de Maria Teeşanu
GALERIE

Naționala feminină a Moldovei a ajuns în această dimineață, în orașul Vilnius, Lituania, unde marți, 12 aprilie, va juca împotriva reprezentativei similare a acestei țări în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2023.

Delegația noastră este cazată la hotelul Courtyard by Marriott situat în centrul orașului Vilnius. Lituania a întâlnit echipa noastră cu o vreme relativ rece, -3 grade Celsius.

Diseară, elevele lui Eduard Blănuţă vor efectua un antrenament pe LFF stadium, unde se va juca partida de mâine, care va începe la ora 18:00. 

Meciul va fi deservit de o brigadă de arbitri din Turcia, cu Neslihan Muratdagi la centru. Ea va fi ajutată de asistentele Deybet Gok și Murvet Yavuzturk precum și de al 4-lea oficial - Meliz Ozcigdem.

 

Pentru meciul cu Lituania, selecționerul Eduard Blănuță are la dispoziție 19 jucătoare:

Portari: Margarita Panova (ACS Heniu Prundu Bârgăului, România), Alina Șaitan (Agarista CSF Anenii Noi)

Fundași: Dumitriţa Prisăcari (FC Kryvbas, Ucraina), Violeta Miţul (ASD Apulia Trani, Italia), Anastasia Sivolobova (FC Aris-Limassol, Cipru), Andreea Costin (AA SC United Bihor, România), Doina Ciobanu (FC Maksimum), Șarlaston Rotari (Agarista CSF Anenii Noi), Felica Guțu (FC Belceanka)

Mijlocași: Irina Topal (Stomilanki Olsztyn, Polonia), Claudia Chiper, Nadejda Colesnicenco (ambele, ASD Apulia Trani, Italia), Daniela Mardari (FC Crotone, Italia), Carina Doiban, Lia Vlas (ambele, CS Noroc), Gabriela Bagrin (FC Belceanka), Bianca Druță (Agarista CSF Anenii Noi)

Atacanți: Veronica Cojuhari (FC Universitatea Olimpia Cluj, România), Anisia Său (Agarista CSF Anenii Noi)