• Поддержи национальную сборную

Divizia Națională. Etapa 21 în cifre

21 mar 2022 de Ion Buga

*În 3 meciuri au fost marcate 16 goluri (gazdele - 7, oaspeții - 9), în mediu – 5,33 goluri pe meci. De la începutul campionatului s-au înscris 265 goluri (gazdele – 144, oaspeţii – 121), în mediu - 3,23 goluri pe meci.

 

*Gazdele au câștigat un meci, iar oaspeții s-au impus în două partide. De la începutul campionatului s-au jucat 82 de meciuri. Gazdele au câştigat 32 partide, oaspeţii – 37, iar alte 13 meciuri s-au terminat nedecis.

 

*Atacantul echipei Dinamo-Auto, Nichita Picus a marcat golul cu numărul 250 al actualei ediții de campionat. Evenimentul a avut loc în minutul 6 al meciului cu Milsami. 

Primul gol al campionatului a fost înscris de către mijlocaşul echipei Petrocub, Mikhail Platika. Ulterior, Lovre Bizjak (Sheriff) a reușit al 50-lea gol, Andrei Cobeț (FC Florești) - golul cu numărul 100, iar Maxim Mihaliov (Dinamo-Auto) - golul cu numărul 200.

 

*Cele mai multe goluri într-un meci (8) au fost marcate în jocul Sheriff - Dinamo-Auto 7-1 (etapa 5).

 

*În această etapă a fost dictată o lovitură de la 11 metri, transformată de Marin Căruntu (Dinamo-Auto). De la începutul campionatului arbitrii au dictat 29 de penalty-uri, dintre care doar 18 au fost transformate în gol.

 

*Arbitrii au sancţionat jucătorii cu 7 cartonaşe galbene. De la începutul campionatului au fost arătate 293 cartonaşe galbene, dintre care 49 jucătorilor echipei Milsami. 

 

*În această etapă nu au fost arătate cartonașe roșii. De la începutul sezonului, au fost acordate zece cartonașe roșii, trei pentru fotbaliștii de la Zimbru. 

 

*Vladimir Ambros (Petrocub) și Sergiu Istrati (Milsami) conduc în clasamentul golgheterilor, cu câte 12 reușite. Ei sunt urmați de Mikhail Platika (Petrocub), cu 10 goluri, și Momo Yansane (Sheriff), cu 9 goluri.

 

*Cel mai bun atac (61 goluri) și cea mai bună apărare (6 goluri primite) îl are Sheriff.

 

*Petrocub are o serie de șase meciuri fără înfrângere.

Foto: FC Sheriff