• Поддержи национальную сборную

Valeriu Catana, la 60 de ani!

18 mar 2022 de Victor Daghi

Valeriu Catana, fostul jucător al Naționalei Moldovei și al echipelor FC Tighina, Bugeac Comrat, Codru Călărași și Agro Chișinău, împlinește astăzi 60 de ani!

 

Cu această ocazie, Federația Moldovenească de Fotbal, din numele întregii societăți fotbalistice, îi urează omagiatului multă sănătate, liniște sufletească, bucurii și viață lungă alături de cei dragi și succese în toate activitățile pe care le întreprinde pentru dezvoltarea fotbalului nostru. 

 

În această zi deosebită vă mulțumim că sunteți alături de fotbalul moldovenesc și ne ajutați să îl promovăm și să-l dezvoltăm.

 

La mulți ani!!! 

 

Valeriu Catana s-a născut pe 18 martie 1962 la Chișinău.

 

A început să practice fotbalul la vârsta de 10 ani la școala de fotbal Nistru sub îndrumarea legendarilor antrenori Sergiu Cornilov și Nicolai Esin.

 

A jucat pe post de apărător și mijlocaș la Nistru Chișinău-dublori (1979-81), Stroitel Cerepoveț (1982-86), Dinamo Vologda (1987), Cristalul Fălești (1989), FC Tighina (1989-92), Bugeac Comrat (1992-1995), Codru Călărași (1995-97) și Agro Chișinău (1997-2001).

 

Pentru Naționala Moldovei a bifat 3 meciuri, cu Iordania, Irak și Congo (anul 1992).

 

După încheierea carierei de fotbalist a devenit antrenor. A activat ca antrenor secund la Agro Chișinău (2001), Politehnica Chișinău (2001-2008) și Academia Chișinău (2008-2015).

 

În prezent este profesor de educație fizică la Universitatea Tehnică din Moldova.  

 

Este căsătorit. Soția – Nadejda. Are doi copii, fiul Maxim (fost fotbalist), fiica Xenia și 3 nepoți, Emilia, Zoe și Eric.