Sheriff - Milsami
13 martie. Tiraspol, CS Sheriff, Manej, teren sintetic
Arbitru: Igor BOȘCA
Asistenți: Vadim VICOL și Anatolie BASIUL
Arbitri adiționali: Daniel LUCA și Roman JITARI
Al 4-lea oficial: Victor MARDARI
Sheriff: 30.Georgios ATHANASIADIS, 3.Charles PETRO, 9.Adama TRAORE, 15.Gaby Junior KIKI, 16.Keston Anthony JULIEN, 22.Regi LUSHKJA, 31.Sebastien THILL, 42. Renan GUEDES BORGES, 55.Gustavo Alfonso DULANTO SANGUINETTI (c), 77.Bruno Felipe SOUZA DA SILVA, 99.Momo YANSANE
Rezerve: 1.Dumitru CELEADNIC, 40.Razak ABALORA, 2.Patrick KPOZO, 6.Stjepan RADELJIC, 7.Basit Abdul KHALID, 18.Moussa KYABOU, 20.Boban NIKOLOV, 23.Danil ANKUDINOV, 28.José Vitor RODRIGUES DA SILVA DOS SANTOS, 41.Stefanos EVANGELOU, 88. Cédric BADOLO
Antrenor: Victor MIHAILOV
Milsami: 1.Emil TÎMBUR, 8.Gheorghe ANDRONIC, 10.Alexandru DEDOV, 15.Sergiu NAZAR, 16.Alexandru ANTONIUC, 18.Petru RACU, 19.Dan PÎSLA, 20.Vitus AMOUGUI, 23.Vadim BOLOHAN (c), 24.Eugen ZASAVIȚCHI, 84.Igor BONDARENCO
Rezerve: 31.Victor BUGA, 7.Nichita IURAȘCO, 14.Ștefan EFROS, 22.Sergiu ISTRATI, 98.Igor LAMBARSCHI
Antrenor: Serghei DUBROVIN
Sheriff Tiraspol și Milsami Orhei se întâlnesc astăzi, de la ora 16:00, în ultimul meci al etapei a XX-a a Diviziei Naționale. Partida de la complexul sportiv Sheriff, Manej, teren sintetic, va fi transmisă în direct de platforma media divizianationala.tv.
Nicio televiziune din Republica Moldova nu și-a manifestat interesul pentru a transmite Divizia Națională, toate meciurile din partea a doua a campionatului Moldovei și Cupei Moldovei Moldtelecom vor putea fi urmărite doar online, contra plată, pe platforma media divizianationala.tv. În același timp, câte un meci din fiecare etapă va fi disponibil gratis.
Va fi al 53-lea meci direct dintre cele cele două formații în competițiile oficiale: Campionat, Cupă și Supercupă.
În eșalonul superior, în 40 de meciuri, Sheriff a câștigat 30, Milsami - 5, iar alte 5 partide s-au încheiat la egalitate. Golaverajul este favorabil tiraspolenilor: 67-19.
Cea mai categorică înfrângere în campionatul Moldovei, Milsami a suferit-o pe 12 mai 2021 într-o partidă cu Sheriff, scor 0-6.
În același timp, Sheriff a suferit cea mai categorică înfrângere din campionat (0-3) într-un meci cu Milsami, jucat pe 27 octombrie 2012.
Cel mai recent duel direct a avut loc pe 1 martie 2022, la Tiraspol. Sheriff s-a impus cu 1-0, golul fiind marcat de Adama Traore în minutul 63.
În ultimele 9 meciuri directe Sheriff a câștigat 8, iar o partidă s-a încheiat la egalitate.
Ultima dată Milsami a învins formația tiraspoleană în campionat aproape 3 ani în urmă, pe 7 aprilie 2019. Partida de la Tiraspol s-a încheiat cu victoria oaspeților cu 1-0, datorită golului marcat de Mihai Platica (azi la FC Petrocub).
Cele două echipe s-au întâlnit de 9 ori în Cupa Moldovei. Sheriff a adunat 7 victorii, Milsami - 1, iar un meci s-a terminat nedecis. Golaverajul este favorabil “galben-negrilor”: 38-3.
Trei partide au jucat echipele și în Supercupa Moldovei. În edițiile 2012 și 2019, Milsami a cucerit trofeul după ce s-a impus la penalty-uri. Sheriff a triumfat în sezonul 2015, după victoria cu 3-1.
Sheriff este neînvinsă în Divizia Națională în ultimele 18 meciuri sau timp de 253 de zile! Tiraspolenii au câștigat în ultimele 16 jocuri din campionat, remizând în alte 2 partide. Campioana a pierdut ultima dată în Divizia Națională pe 1 iulie 2021, un 0-1 cu CSF Bălți în prima etapă.
Tiraspolenii au cel mai bun atac (58 goluri marcate) și cea mai bună apărare din Divizia Națională (doar 5 goluri primite).
Campioana Moldovei continuă să conducă în clasament, cu 50 de puncte.
Mijlocașul ghanez Edmund Addo este suspendat pentru meciul de azi din cauza cumulului de cartonașe galbene.
De partea cealaltă, în ultimele 10 meciuri din campionat Milsami a câștigat 6, remizând în 1 și fiind învinsă în alte 3 partide.
Echipa antrernată de Serghei Dubrovin, cu 40 de puncte, se clasează pe locul 3.
LIVE 16:00. Sheriff – Milsami