• Поддержи национальную сборную

Vitalie Galat, la 60 de ani!

28 feb 2022 de Victor Daghi

Unul dintre cei mai cunoscuți portari moldoveni din anii 80-90 ai secolului trecut, Vitalie Galat serbează astăzi a 60-a Aniversare!

 

Cu această ocazie, Federația Moldovenească de Fotbal, din numele întregii societăți fotbalistice, îi urează omagiatului multă sănătate, liniște sufletească, bucurii, viață lungă alături de cei dragi și cât mai mulți ani înainte dedicați fotbalului!!!

 

La mulți ani!!! 

 

Vitalie Galat s-a născut pe 28 februarie 1962 în orașul Bahmaci, regiunea Cernihiv, Ucraina.

 

A început să practice fotbalul la școala sportivă din localitatea sa sub îndrumarea lui Anatolii Zamerlov. A urmat liceul sportiv din Kiev (1976-1980).

 

A fost portar la Vilia Briceni (1981, 1984), Nistru Chișinău (1982-1983), Institutul Agricol Chișinău (1984), Moldgaz Chișinău (1985), Valeologia Chișinău (1989-1991), Constructorul (Agro) Chișinău (1992-1995), Sinteza Căușeni (1995) și Attila Ungheni (1995-1996).

 

Cu Vilia a devenit vicecampion al RSS Moldovenești. A fost inclus în lista celor mai buni 22 fotbaliști moldoveni ai anului.

 

După încheierea carierei de fotbalist a devenit antrenor.

 

A activat ca antrenor principal la Moldova-Gaz Chișinău (1995-2001) și Unisport Chișinău (2001). A fost antrenor de portari la Zimbru Chișinău (2001-2005, 2018), Naționalele U17, U19 și U21 ale Moldovei (2002-2005), Aktobe, Kazahstan (2005-2011, 2017), Ordabasy, Kazahstan (2013-2014), Kaysar, Kazahstan (2015), FC Makhtaaral, Kazahstan (2015-2017), Zimbru Chișinău (2018), FC Petrocub (2019) și Speranța Nisporeni (2020-2021).

 

Cu Aktobe a devenit cvadruplu campion al Kazahstanului.

 

Din martie 2021 este antrenor de portari la Academia de fotbal Radu Rebeja.

 

Este căsătorit. Soția – Taiana. Are doi fii, Serghei și Ivan, și trei nepoți, Victor, Eva-Victoria și Pavel.