• Поддержи национальную сборную

Futsal. Naționala Moldovei nu va face deplasarea în Croația

25 ian 2022 de Ion Buga

În legătură cu situația epidemiologică din întreaga lume, naționala Moldovei de futsal nu va mai face deplasarea în Croația, unde avea planificate trei meciuri în vederea pregătirii pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2024.

 

În orașul croat Poreč, tricolorii urmau să joace o dublă cu Austria (28 și 30 ianuarie), dar și o partidă de verificare contra Muntenegrului (31 ianuarie).

 

Vă reamintim că în calificările pentru mondialul din 2024, naționala Moldovei de futsal va juca într-o grupă cu Elveția, Estonia și Grecia. Forul european a încredințat Federației Moldovenești de Fotbal găzduirea mini-turneului de calificare între 4 și 13 aprilie 2022.