• Поддержи национальную сборную

Serghei Covalciuc, la 40 de ani!

20 ian 2022 de Reporter FMF
GALERIE

Unul dintre cei mai buni fotbaliști moldoveni din istoria Naționalei noastre, de 3 ori ales cel mai bun jucător al anului, Serghei Covalciuc (41 de meciuri pentru tricolori, 2 goluri marcate) împlinește astăzi 40 de ani!

 

Cu această ocazie, Federația Moldovenească de Fotbal, din numele întregii societăți fotbalistice, îi urează omagiatului multă sănătate, liniște sufletească, bucurii, viață lungă alături de cei dragi și cât mai mulți ani înainte dedicați fotbalului!!!

 

La mulți ani!!! 

 

Serghei Covalciuc s-a născut pe 20 ianuarie 1982 în orașul Biliaivka, regiunea Odesa.

 

A început să practice fotbalul la școala de fotbal al clubului Cernomoreț Odesa. Echipa de juniori la care juca Covalciuc a devenit campioană a Ucrainei, învingând în finală Dinamo Kiev. În pofida acestui fapt, talentatul fotbalist nu a fost convocat în lotul de juniori a Ucrainei pentru meciurile din Preliminariile Campionatului European. A fost momentul în care Covalciuc a dat curs invitației formației Tiligul Tiraspol, acceptând totodată propunerea FMF să reprezinte țara noastră pe arena internațională. În scurt timp el a obținut cetățenia țării noastre și a debutat pentru reprezentativa U18 în calificările pentru Campionatul European.

 

A debutat la Tiligul în anul 1999 și a jucat la formația tiraspoleană până în 2002, în 81 de partide din campionatul intern înscriind 7 goluri.

 

La 3 iunie 2000 a debutat la selecționata U21, la Minsk, în meciul amical cu Belarus, schimbându-l la pauză pe Victor Berco. Peste un an, pe 21 aprilie 2001, și-a trecut în cont primul gol pentru echipa de tineret, înscriind în poarta Estoniei într-un meci câștigat de fotbaliștii moldoveni cu 5-3.

 

Covalciuc a debutat la Naționala Moldovei pe 15 august 2001, înr-un amical cu Portugalia, la Faro. Echipa noastră antrenată atunci de Alexandru Spiridon a fost învinsă cu 3-0. În meciul următor, din preliminariile CM 2002, pe 1 septembrie 2001, la Chișinău, cu reprezentativa Azerbaidjanului, Covalciuc a intrat pe teren în minutul 83, iar peste 5 minute și-a trecut în cont primul gol pentru tricolori în victoria cu 2-0. Covalciuc a mai înscris o dată pentru Moldova în meciul de la Tiraspol cu Belarus (2-1) din preliminariile CE 2004.

 

În anul 2002 Covalciuc s-a transferat la Karpaty Lvov, unde a jucat doi ani și jumătate și a adunat 72 de meciuri și a marcat 4 goluri. A debutat la Karpaty pe 16 martie 2002 la meciul cu Ilichovets, pierdut în deplasare cu 3-1. Pe 17 august 2002, la meciul Cernomoreț Odesa - Karpaty Lvov, înscrie primul său gol din campionatul ucrainean în poarta clubului la care s-a format ca fotbalist. În ultimul sezon la Lvov a jucat toate cele 30 de meciuri.

 

În anul 2004 s-a transferat la clubul Spartak Moscova, la care a jucat 5 sezoane și a devenit vicecampion și finalist al Cupei Rusiei. În total a bifat în campionatul rusesc 90 de partide și a înscris trei goluri. A mai jucat cu Spartak în Liga Campionilor și Cupa UEFA.

 

Trei ani consecutiv a fost desemnat cel mai bun fotbalist moldovean (2003, 2004 și 2005).

 

În anul 2009 s-a transferat la o altă formație din Rusia, Tom Tomsk, la care evolua fratele său Kirill (fost jucător la Zimbru Chișinău).

 

În 2011 revine acasă, la Odesa și pe 10 septembrie îmbracă pentru prima dată tricoul “marinarilor” în meciul din deplasare cu Vorskla, pierdut cu 3-1.

 

În iunie 2012 s-a transferat la Aktobe din Kazahstan, formație cu care a câștigat medalia de bronz, iar un an mai târziu a devenit campion național. Cu Aktobe a jucat 13 meciuri în Liga Europei.

 

În iarna anului 2014 a plecat de la clubul din Kazahstan, iar apoi a anunțat că se retrage din fotbal. 

 

Fragment din cartea ”110 Legende ale fotbalului moldovenesc”, de Valentin Iacovlev