• Fii alături de Echipa Țării

Integritatea în fotbal

Comitetul de Etică FMF: FC Florești sancționată cu excluderea din Divizia Națională

18 ian 2022 de Sandu Grecu

 

Comitetul de Etică al Federației Moldovenești de Fotbal, examinând în ședința din 17 ianuarie 2022 cauza privind manipularea meciurilor din cadrul Campionatului Republicii Moldova la fotbal de către FC FLOREȘTI, conform Raportului de investigare a meciului FC Florești - CSF Speranța Nisporeni (disputat la data de 28 februarie 2021), din data de 23 iunie 2021 și a rapoartelor UEFA-BFDS (SPORTRADAR), a rapoartelor companiilor experte GoodGame, Starlizard, StatsPerform referitoare la meciul FC Florești - CSF Speranţa 4:4, disputat la data de 28 februarie 2021, însoțit de rapoartele UEFA-BFDS (SPORTRADAR) referitoare la meciurile:

FC Sfintul Gheorghe - FC Floresti 3:2, disputat la 08 Martie 2021, 

FC Sheriff - FC Floresti 6:0 disputat la 13 Martie 2021,

 

și a Demersului Departamentului Integritate, din data de 04.11.2021, însoțit de rapoartele UEFA-BFDS (SPORTRADAR) referitoare la meciurile:

FC  Floresti - FC Milsami 2:5 disputat la 12 Aprilie 2021,

FC Zimbru - FC Florești 3:0 disputat la 27 Aprilie 2021,

FC Petrocub - FC  Florești 4:0 disputat la 30 Aprilie 2021,

FC Zimbru - FC  Florești 4:0, disputat la 17 iulie 2021,

 

în conformitate cu Codul Disciplinar FMF și Regulamentul FMF privind Organizarea și Funcționarea Comitetului de Etică,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

1. A recunoaște FC FLOREȘTI responsabil de implicare în activități legate de manipularea de meci.

2. A sancționa FC FLOREȘTI cu excluderea din Campionatul Republicii Moldova la fotbal, ediția 2021/22, Divizia Națională, cu retrogradarea într-o divizie imediat inferioară (Divizia A).

3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare și este executorie din data de 17 ianuarie 2022.

 

Hotărârea Comitetului de Etica al FMF poate fi atacata cu apel la Comitetul de Apel al FMF in conformitate cu prevederile Regulamentului FMF privind organizarea si funcționarea Comitetului de Etica.

 

Federația Moldovenească de Fotbal vine cu un apel și cu o rugăminte către întreaga comunitate fotbalistică din țară, dar și către organele de drept din Republica Moldova:

 

Vă rugăm, stimați oameni ai legii, oameni de fotbal, dragi suporteri, să susțineți Federația în lupta aprigă cu cei care distrug fotbalul prin acțiuni de corupție legate de meciuri aranjate și pariuri ilegale.  

 

Numai împreună vom reuși să tratăm fotbalul moldovenesc de acest virus, care a împânzit întreaga lume, inclusiv comunitatea noastră fotbalistică.  

 

Împreună pentru un fotbal CURAT!