• Support National Team

Cei 8 posibili adversari ai echipei Sheriff în Liga Europei

10 dec 2021 de Ion Buga

Sheriff Tiraspol este prima echipă din Moldova care a ajuns în primăvara europeană. Formația pregătită de Yurii Vernidub s-a clasat pe locul 3 în grupa D a Ligii Campionilor și astfel a obținut dreptul de a juca în runda eliminatorie a Ligii Europei. După încheierea fazei grupelor din acest turneu, au devenit cunoscuți posibilii adversari ai tiraspolenilor. Este vorba de 8 echipe care au ocupat locul 2 în grupe: 

 

Betis (Spania)
Braga (Portugalia)
Dinamo Zagreb (Croația)
Lazio (Italia)
Napoli (Italia)
Olympiacos (Grecia)
Rangers (Scoția)
Real Sociedad (Spania)


Aceste echipe vor fi capi de serie la tragerea la sorți, astfel că Sheriff va fi gazda meciului din prima manșă, programat pe 17 februarie 2022. Returul este programat peste o săptămână. Tragerea la sorţi va avea loc pe 13 decembrie la Nyon de la ora 14:00.

 

Câștigătoarele dublei manșe se vor califica în optimile Europa League, acolo unde vor întâlni învingătoarele celor 8 grupe.


Anterior, Sheriff s-a duelat în cupele europene cu formațiile Dinamo Zagreb (pe care a eliminat-o chiar în play-off-ul acestei stagiuni a Ligii Campionilor) sau Olympiacos (echipa moldoveanului Oleg Reabciuk).

 

Sheriff a jucat în trecut în faza grupelor Europa League. În anii 2009, 2010, 2013 și 2017, galben-negrii au evoluat destoinic în această competiție intercluburi, iar printre cele mai remarcabile rezultate au fost victoriile cu Twente Olanda (scor 2-0), Dinamo Kiev Ucraina (2-0) sau Lokomotiv Rusia (2-1).

Foto: UEFA