• Поддержи национальную сборную

FMF a fost premiată de UEFA pentru creativitate și inovație

03 dec 2021 de Reporter FMF
GALERIE

 

Federația Moldovenească de Fotbal a câștigat premiul UEFA Grow pentru creativitate și inovație, pentru campania de implicare a suporterilor în finala Cupei Moldovei, din anul 2020.

 

După aproximativ 4 luni în care fotbalul a fost pus pe pauză, FMF a decis să ofere o nouă experiență de a urmări Finala Cupei Moldovei. În timp ce toate competițiile sportive din țară se desfășurau fără suporteri, FMF a instalat în tribunele stadionului Zimbru cinci ecrane LED gigantice, la care fiecare suporter putea să se conecteze prin intermediul Zoom. Astfel, peste 1000 de fani au umplut tribunele stadionului „virtual”, fiind alături de jucătorii preferați, care îi puteau urmări în timp real pe ecranele instalate în tribune.

 

Această activitate unică pentru țara noastră a fost apreciată de către UEFA cu premiul pentru cea mai bună inițiativă comunitară COVID-19.

 

UEFA Grow Awards are drept scop recunoașterea și promovarea inițiativelor și succeselor asociațiilor membre UEFA, prin prezentarea celor mai bune practici și tehnici care contribuie la evoluția fotbalului.

 

În acest an, UEFA a primit 150 de rapoarte de la 43 dintre cele 55 asociații naționale, care au concurat pentru 8 categorii de premii, ceea ce reprezintă un indiciu a unei munci productive și strategice, în pofida provocărilor create de pandemia COVID-19.

 

Cele opt categorii de premii din acest an sunt: Inițiativă comunitară COVID-19, Parteneriate comerciale, Campanii de comunicare, Proiecte de date și perspective, Dezvoltarea brandului, Proiecte de implicare a fanilor, Proiecte de dezvoltare organizațională, Proiecte de implicare a partenerilor.

 

Evenimentul în acest an a avut loc în format online, iar câștigătorii au fost anunțați vineri, 3 decembrie, în cadrul ceremonii oficiale de către legendele fotbalului Nadine Kessler și Luís Figo.

 

Karl-Erik Nilsson, Ambasador Grow și Președinte al programului UEFA HatTrick: „În ultimii șase ani, programul UEFA Grow a devenit un contributor cheie la ridicarea standardelor asociațiilor naționale în întreaga Europă. În acest timp, s-au făcut progrese semnificative și acest lucru este evident în incredibilele 150 de cereri pe care le-am primit pentru premiile din acest an.”

 

Foto: UEFA
DOCUMENTE ANEXATE

UEFA Grow Award 2021