• Поддержи национальную сборную

S-a stins Evgheni Pusicov...

22 noi 2021 de Reporter FMF

Unul dintre pionerii fotbalului feminin moldovenesc, Evgheni Pusicov s-a stins astăzi la vârsta de 68 de ani, după o luptă inegală cu o boală incurabilă... 

Federația Moldovenească de Fotbal aduce sincere condoleanțe rudelor, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au admirat pe Evgheni Pusicov. Este o pierdere uriașă pentru fotbalul feminin moldovenesc...

 

Evgheni Pusicov s-a născut pe 26 ianuarie 1953, la Cahul. În anii 70 a jucat pentru Politehnica Chișinău. 

 

Evgheni Pusicov a fost primul selecționer al Naționalei Moldovei de fotbal feminin. A mai pregătit echipa reprezentativă în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2007. 

 

A intrat în istoria fotbalului feminin din Moldova, fiind antrenorul primei echipe de fotbal feminin din țara noastră, Codru Chișinău, care a jucat într-o competiție oficială. Pe 20 aprilie 1990, pe stadionul Dinamo din capitală s-a disputat primul meci oficial al unei echipe feminine, cu Pusicov pe bancă. Partida Codru Chişinău – SKIF (Malahovka, regiunea Moscova, Rusia) a făcut parte din cadrul etapei întâi a primului campionat al URSS (Seria a II-a a primei divizii valorice).   

Singurul gol al partidei a fost marcat de legenda fotbalului feminin moldovenesc, Natalia Bunduchi, căpitanul echipei şi componentă a selecționatei URSS. În min. 13, ea a fructificat o centrare a Angelei Toma. De menţionat că la faza care a precedat golul un rol activ l-au jucat Rima Mikalauskaite şi Valentina Ţurcanu.

Evgheni Pusicov avea să declare după meci: „Pentru prima evoluare în Liga superioară rezultatul meciului ne satisface. Fetele s-au străduit foarte mult şi le-a reuşit. Desigur, încă nu e cel mai frumos joc”.

Astfel, am debutat cu dreptul în primul eşalon valoric al campionatului URSS...

 

Ulterior, Evgheni Pusicov a jucat un rol important în dezvoltarea fotbalului feminin din Moldova. A activat o perioadă și în Kazahstan. A fost unul dintre fondatorii echipei Narta. A lansat în sportul de performanță o pleiadă de jucătoare, care au reprezentat Moldova pe arena internațională. 

 

Formaţia Codru Chişinău, participantă la campionatul URSS-1990, Liga Superioară. Evgheni Pusicov, primul din dreapta, rândul de sus.